Sau cum ne uităm la un film de groază ca să ne fie frică, totuși.
Pentru iubitorii de horror, am avut o surpriză nu demult, când am vazut un horroruț tare sicky, nu în sensul sângeros ci în sensul sperios. Dar să vă explic care-i filosofia cu filmele de groază. Este foarte important când, cu cine și unde te uiți la un fim de groază. Contează ora, contează starea pe care o ai, contează volumul sunetului, contează totul. Un film horror bun poate trece drept prost, dacă te uiți la el dimineața la 9 pe zmardfăun în tren, și altceva când te uiți singur, pe la miezul nopții, în cabana ”Ursu leneș” din Predeal.
Deci, să ne înțelegem din start: la filmele pe care vi le recomand eu să vă uitați doar seara târziu, într-o atmosferă sobră, semi-apăsătoare, cu telefonul pus pe silent, lumină slabă, o veioză pe noptieră, sau o lumină lăsată în hol! Ușa încuiată, ceva de ronțăit pe lângă pat sau fotoliu și mai multe perne, ca să nu stați prea orizontal la film. Ce-ar mai fi? Cam atât pe moment! Aoleu, am uitat filmul. The Boy (2016) de William Brent Bell. Și vedeți că sunt mai multe filme cu titlul The Boy. Ăsta e cu niște bătrâni care angajează o bonă pentru băiatul lor care nu prea e viu. Sau e prea viu? Vedeți voi!
Gata, vizionare, pardon, tresăriri plăcute!