Un ateu practicant la ușa unei familii:
– Bună ziua, primiți cu neantul?
– Nu mulțumim, îl avem pe-al nostru!
– Stați așa doamnă, noi suntem cu neantul total!
– Pe bune? Nu vă e rușine să forțați neantul?
– Bine, bine, ați auzit despre inexistența lui Dumnezeu?
– Da, aud zilnic, de la soțul meu. El înjură cu absența mă-sii și pustietatea cui vă are!
– Minunat! Doriți să veniți la întrunirile noastre?
– Poftim? Ca să ce?
– Ca să ne întărim necredința, doamnă! Știți cum e, dacă nu suntem uniți, ne poate oricine atrage pe calea credinței! Ne putem trezi lângă o biserică, apoi într-un moment de slăbiciune, o lumânare, o icoană și gata, s-a zis cu noi! Ferească nimicul total!
– Hmm, și unde sunt întrunirile asea?
– Cum unde? La CAP, adică la Centrul Absolut al Pustietății.
– Aha, bun. Și se cotizează?
– Normal, avem și cursuri de întărire a necredinței. Antipărintele Absconsie se ocupă!
– Bine, încerc să ajung…
– Perfect, poftiți și revista noastră, Nimicul de Nicăieri. Numărul de azi e cu dubla inexistență a lui Dumnezeu, o nouă ipoteză lansată de Nimicnicia sa Antinomie cel Supărat. Gata, vă așteptăm! Sărut mâna doamnă și să vă sporească îndoiala apăsătoare, că până la necredință totală e cale grea!
Hă hă hă ha hă hă ha! Mulțumesc! (pentru nimic) :))