#ROZ122 cu Kira Frolu și Carla-Maria Teaha

Pe 19 februarie 2021 am intrat în eterul feminin #ROZ împreună cu Kira Frolu, una dintre cele mai talentate și promițătoare pianiste românce. La doar 20 de ani, Kira este studentă în anul 3 la Royal Academy of Music din Londra, unde a fost admisă cu o bursă completă.

Născută în București, Kira a început mai întâi cu orele de balet, la 3 ani și jumate, iar la 6 ani a descoperit pianul. A studiat muzica la Școala de Muzică nr. 3, apoi la Liceul „Dinu Lipatti” din București. A mărturisit că la 14 ani, când a trebuit să aleagă între pian și balet, i-a fost destul de greu, pentru că ajunsese să le facă pe amândouă la un nivel competițional. În prezent, aflată încă la începutul carierei, Kira este câştigătoarea mai multor competiţii internaţionale importante, a avut deja numeroase recitaluri şi a susţinut concerte pe mai multe scene din Europa.

Am vrut să aflăm de la ea cum este să îți dedici întreaga viață uneia dintre cele mai mari pasiuni ale tale, ce înseamnă muzica și a vedea lumea în note muzicale, ce planuri are pentru cariera ei în viitor, cum își petrece timpul liber și se distrează și cât de dor îi este de România.

La toate acestea am primit răspunsurile candide ale unei tinere cu muzica, dansul și eleganța în sânge.

Marti
19:00 - 21:00