Undeva, în Iași, sălăsluiește un cuib

Muzica este precum rugina: avansează, penetrează, coboară mai adânc, te împresoară, te înfășoară pe dinafară și pe dinăuntru, de peste tot în același timp, pentru că noi, oamenii, de fapt, suntem un mare organ receptor. Asta este senzația avută ascultând EP-ul de debut al ieșenilor Adam’s Nest.

Duo-ul AN face parte din noua rasă de tineri muzicieni ce își cresc și domesticesc creația în dormitor, neinteresați, parcă, în a depăși granițele budoarului, ci doar bucurându-se de țesătura de sunete produsă de instrumente și voci. Trupa născută la final de august 2017, a fost împinsă de cunoscuți, colegi, rude și de entuziasmul ascultătorilor Radio Guerrilla să debuteze oficial, înghesuind într-un EP câteva piese. Cele patru melodii de pe materialul lansat online se vor și se susțin în a fi un fel de CV + carte de vizită acustică a celor doi: Răzvan Rusu (electric guitar, acoustic guitar, vocals) și Vlad Ălui Gheorghe (electric guitar, drums, vocals). Faptul că amândoi trupeții ocupă pe rând, sau împreună, postul de vocal face ca muzica Adam’s Nest să fie foarte colorată și greu de ștanțat sau de băgat sub un singur gen. Cei doi ieșeni, în EP-ul eponim, pare să fi transformat muzica în poligon de încercare, pe care au testat o grămadă de arme sonore de tip post-folk, shoegaze, post-rock, rock-alternativ și progressive-rock.

Stockholm – este piesa în care cei doi caută să intre în contact cu intuiția pe care o au despre zei, dar, ca să creeze, nu pot rămane în acest domeniu seducător și imaterial. Duo-ul reușește să găsească un echilibru între comunicarea mistică și munca de creație. Greu de depășit infecțiozitatea acestei piese.

Viktoria – în ciuda intenției pe care a avut-o „cuibul lui Adam”, piesa este menită să ajungă pe o eventuală campanie de responsabilizare civică pentru a crește gradul de conștientizare asupra unui consum rațional de energie electrică.

Karen – este genul de bucată dedicată audienței feminine, nu adolescentelor care stau toată ziua cu urechile înfipte în ipod-uri (sau invers) și se dau cu ostentație pe Spotify sau pe YouTube unde își imortalizează părerile muzicale într-o engleză de baltă, ci femeilor care au depășit faza asta, ba chiar și a celor de tip manager, cu cel puțin șase oameni în subordine (sic!). Este un fel de baladă de purificare emoțională.

Warsaw – este o incantație testosteronică. Sună a muzică de la începuturile rock-ului, cu bâzâitul stației de chitară ce-ți creează senzația de live, tobele ce pe alocuri acoperă întreaga construcție și vocea acută.

Cunoscându-le background-ul academic și sportiv al celor doi Adam’s Nest, cel mai cunoscut motto din industria muzicală (sex, drugs and rock’n’roll) s-a transformat în: Erudiție, Arte Marțiale și Rock’N’Roll!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine