La invitația unor prieteni am făcut o vizită la crame în săptămâna care a trecut. Ne-am luat liber și într-o miercuri am decis să vedem ce noutăți au Crama Ferdi și 1000 de Chipuri. Știam că e mai lejer decât în weekend, iar gazdele au mai mult timp pentru a sta cu noi la povești și chiar la un pahar de vin. Chiar dacă unii au cerut să trecem pe listă și o a treia cramă, organizatorul a insistat să ne rezumăm doar la cele două, pentru a putea savura orice moment și pentru a nu fi stresați de o agendă strictă; bineînțeles că a avut dreptate și am depășit la fiecare cramă timpul alocat by far, așa că… mulțumim ”ucraineanului” Răzvan pentru leadership-ul înțelept.
Chiar dacă am fost și anul trecut la Crama Ferdi, nu aș refuza să merg acolo în fiecare an, așa că nu am avut nimic de obiectat când s-au țesut planurile. Iar despre 1000 de Chipuri auzisem câte ceva, ca orice român; doar e crama cu cel mai scump vin listat în piață (fix 300 euro pentru Sforile/Fințești 8). Premise de bucurie erau, așa că am închiriat un microbuz și am pornit.
Ca de obicei, la Crama Ferdi ne întâmpină chiar proprietarul, Fernando Mihăilescu, împreună cu Paul, fiul și ajutorul său de nădejde, care se pregătește să preia și să ducă mai departe brand-ul. Mă bucur că am reușit să reînnodăm și noi tradițiile, pentru că în Franța sunt deja crame aflate în proprietatea aceleiași familii de mai mult de 10 generații; până și în Australia, unele crame au ajuns deja la a 5-a generație. Sper din suflet ca, peste ani, să putem avea și noi acel heritage în domeniul viticulturii și nu numai.
Nefiind o preluare a unei foste întreprinderi cu vaste culturi de viță de vie, nici o investiție de parvenit postdecembrist, această mică jucărie a lui Fernando s-a poziționat ca o cramă boutique, cu promisiunea unor vinuri de calitate. Asta presupune o atenție sporită acordată tuturor proceselor (cultivare, cules, vinificare, maturare), lucru manual în toate aceste etape, fără niciun fel de prelucrare mecanizată, ceea ce asigură un standard ridicat. Cramele cu plantații extinse, de sute de hectare, nu pot urma această strategie; sau ar putea, dar ar implica investiții majore din partea lor iar piața noastră încă nu e suficient de matură să le absoarbă (prin prețurile ridicate care ar veni ca o urmare firească). Chiar proprietarul declara în zf.ro: ’’Crama Ferdi are în proprietate 1,5 hectare de viţă-de-vie, plantată acum 10 ani, în regiunea viticolă Dealu Mare. Eu personal lucrez via, precum şi alte 1,5 hectare ale unor vecini, care nu se mai pot ocupa de ele, cumpărând apoi de la ei strugurii lucraţi de mine; deoarece când doreşti să obţii vinuri de o calitate superioară trebuie să te îngrijeşti atât de vie, cât şi de selecţia strugurilor’’.
Pe langă voință, Fernando mai are și putință, sau altfel spus, know how. A călătorit în multe părți ale lumii și a preluat din diverse crame tehnici de vinificație și diverse alte secrete. Pe lângă faptul că a luat pulsul lumii moderne a vinului, știe exact cum trebuie să arate un vin dezirabil, modern; pare un truism, dar am văzut și am băut destule vinuri românești ca să știu că unii încă bâjbâie și nu știu ce vor și ne oferă vinuri pe măsura a ceea ce cred ei că vrem… it’s complicated.
De exemplu, rose-ul pe care l-a reușit anul acesta se poate lupta liniștit la titlul de cel mai cel. Este un rose ce respectă întocmai rețeta provensală, cu o culoare somon și gust de cireașă albă, alcool bine integrat și… ușor de băut. Dacă nu-l vedeți câștigător pe la concursuri, poate fi datorită faptului că edițiile limitate nu fac sens pentru a fi trimise la lupta cu alți competitori, nefiind suficiente pentru toți; ba chiar ar putea fi și un pic avangardist acest vin, un pic înaintea pieței, care cere încă rose-uri mai pigmentate, mai spre roz bombon (în stilul Cerasuolo D’Abruzzo).
Mi-a plăcut foarte mult la Ferdi că și-a îmbunătățit jocul (ca să folosesc un termen à la Michael Jordan) și a scos niște vinuri albe mai bune, parcă, decât anul trecut. Am fost impresionat atât de Cuvee Alexandra, asamblajul de Tămâioasă, Riesling Italian și Sauvignon Blanc, cât și de Madame S, un Sauvignon Blanc creat și vinificat în stilul Noii Zeelande, cu struguri culeși parțial mai devreme, pentru a conferi aciditate vinului, respectiv mai târziu, când ajung la maturitate polifenolică deplină, pentru a conferi arome puternice, tropicale. Ambele sunt listate în jur de 50-60 lei, la fel și rose-ul.
Inclusiv abordarea degustărilor cu public mi s-a părut diferită de alte crame: pentru un pachet de 6 vinuri oferite se percepe o taxa de 100 lei (preț modic în piață), însă dacă la plecare cumperi pentru acasă, nu vei fi taxat de două ori. Găsesc că sunt respectat când mi se oferă variante, dar mai ales sunt respectat când pot degusta înainte de a cumpăra, ca să aleg în cunoștință de cauză. Nu o dată mi s-a întâmplat să arunc bani pe etichete lăudate de alții sau de diverse concursuri, dar care lăsau de dorit sau nu erau, pur și simplu, pe gustul meu.
Vinurile roșii create de Ferdi sunt deja, de vreo 10 ani, niște referințe în industria noastră. Am avut la degustare câteva și am fost încă o dată uimiți de măiestria cu care au fost lucrate. Pentru că folosește soiuri internaționale precum Cabernet Sauvignon și Merlot, vinurile sale au fost comparate cu supertoscanele, acele vinuri care au fost create de oenologi ce nu doreau să respecte caietele de sarcini tradiționale ce impuneau folosirea soiului local Sangiovese în toate vinurile toscane și au preferat să se lipsească de avantajul dat de certificarea de calitate DOCG pentru a introduce în asamblaje soiurile internaționale consacrate; spre deosebire de alți oenologi conformiști de prin alte plaiuri, care produc vinuri din Cab sau Merlot doar pentru că sună bine dpdv comercial și piața cunoaște și cere aceste soiuri, creatorii supertoscanelor au simțit că pot realiza minuni cu aceste soiuri și au ales să le folosească pentru a crea minunății ca Sassicaia, Ornellaia, Masseto etc.
Chiar și numele cuvee-ului lui Ferdi are conotațiile unui supertoscan, Pițigaia, cu toate că este preluat de la numele unui deal din apropiere de Câmpina. Un asamblaj de tip claret (bordo), de Cabernet Sauvignon și Merlot, cu potențial ridicat de învechire, creat cu scopul de a rivaliza cu vinuri mai faimoase de prin alte zări. Pentru că am fost elevi silitori și am învățat lecțiile vinificației, am fost bonificați cu o sticlă de Pițigaia 2016, pe lângă cea din 2018, din setul inițial de degustare, putând observa, astfel, cum își fac deja apariția notele terțiare iar taninurile încep să se rotunjească și să transforme vinul într-un model de eleganță.
Am mai găsit și alte vinuri minunate printre cele roșii, dar vă voi lăsa să le descoperiți singuri dacă veți ajunge pe acolo: Cuvee Francisc (Cabernet Franc + Merlot) sau Fetească Neagră Ediție Limitată. Apropo de asta, vinurile chiar se lansează în ediții limitate, de obicei unul sau două baricuri însemnând 300 (225 litri) sau 600 sticle. Majoritatea sticlelor se vând, dar proprietarul își păstrează câteva în rezerva personală, o tehnică de valorizare de inspirație vestică, prețurile urcând astfel destul de mult de la an la an (cel mai mare preț, puțin sub 100 euro, l-am văzut la o Fetească Neagră din 2011, din care mai este disponibilă o singură sticlă!!). Astfel, vinurile lui au deja un etalon de vânzare, dacă vă gândiți să investiți niște bani pentru cicluri de 5-10 ani; asta dacă vă mai rămân după ce ați luat bitcoin 🙂
Vă las o imagine cu ’’biblioteca’’ de vinuri, unde se odihnesc aceste minunății
Ca și cum nu erau destule de admirat, am mai aflat de încă o realizare ce va să vină în curând, marca Ferdi: doua baricuri de chardonnay, în care vinul se odihnește încă, pe drojdii fine (francezii numesc procedeul sur lie) cu scopul de a-l eleva și a-i da un corp onctuos, numai bun de asociat cu ceva sosuri grele, de brânzeturi. Stau tuned pentru că vreau neapărat să-l degust și presimt că se va da repede. Am deja în minte reperul pentru un chardonnay baricat și sunt curios dacă Ferdi va bate și acest record.
Chapeau!
***
A doua oprire a fost la Casa Colinelor, unde puteți și înnopta dacă aveți plăcerea unui weekend prelungit sau, de ce nu, dacă vreți să lucrați de acolo, dintre vii și tancuri de inox pline cu vin; lăsați pixul (mouse-ul) jos la ora 6 sau 7 PM și fuguța la restaurant pentru o cina de 4 ore cu mâncare bună și vin direct de la uger; uneori și cu turiști ca noi.
Organizatorul a ținut să ne prezinte această cramă pentru a înțelege abordarea diferită, mai comercială; fiind o cramă mai mare, cu peste 70 hectare cultivate, managementul lichidului trebuie să fie clar, altul; dacă la Ferdi vinul trecea, după fermentare, direct la butoi sau la sticlă, aici întâlnim multe tancuri măricele de inox, pline cu apa vieții. Dacă ne gândim la tonele de vin ca la piesele de lego, realizam că avem o infinitate de combinații la dispoziție; ce vreau să zic este că am observat cum o parte din vin este baricat și vândut ca produs super premium, o altă parte intră în asamblaje, o altă parte rămâne prin tancurile de inox până vine o inspirație de moment oenologului sau o comandă serioasă. Apropo de asta, am aflat că pentru o comandă minimă de câteva sute de sticle, producătorul poate îmbutelia special pentru noi, prețul fiind destul de bun (30 de lei din câte îmi amintesc). Acolo poți testa direct din tanc și comanda câți litri de vin vrei să meargă în crama personală (sau la evenimentul la care vrei să impresionezi invitații).
Fiind o cramă mare, e și normal să îmbutelieze vinuri din diverse soiuri, vinificate în diverse moduri, mai mult sau mai puțin seci; așa se face că, alegând pachetul de degustare propus de gazde, am dat și peste vinuri create special pentru cei aflați mai la început și cu gusturi mai fruste; identic cu produsele muzicale sau filmele, din care fiecare avem preferințe și nu toți înțelegem ce a vrut să spună poetul prin filmele de artă. Ca să păstrez comparația, aici erau multe vinuri din seria Marvel, bune pentru consum de masă (mass, nu table); și nu ar fi nicio problemă să mai vezi câte un Marvel dar știi că mai au și alții multe din gama asta și e greu de stabilit care e mai bun sau prin ce se diferențiază și mai ales, sunt multe alte filme bune pe care nu le vezi, pentru că… ești ocupat cu Marvel. Nemaipunând la socoteală că există și teatru.
Dar mă rezum doar la ce mi-a plăcut, și aici aș menționa un merlot direct din tanc care, la o temperatură de 2-3 grade, era deja promițător, cu aciditate frumoasă pentru un vin roșu ce provine dintr-o regiune destul de caldă, unde strugurii se supracoc. Aș mai menționa și Cabernetul din Cantea, pe care îl mai degustasem anterior și care are deja o tradiție, la fel cum și Pinot Noir-ul din Luscan fusese ceva deosebit la vremea lui.
Am apreciat și Feteasca Neagra IE, cu toate că de obicei prefer vinurile lăsate să se exprime natural, nu înecate în baric, iar feteasca e un vin căruia îi prinde bine naturalețea, neavând taninuri wild pe care să le șlefuiască atingerea stejarului. După o decadă în care Dealu Mare ne-a servit și ne-a educat, practic, cu fetești de genul acesta, cu fruct supracopt, corp plin, și cu aromele de vanilie provenite de la maturarea excesivă în baricuri, am descoperit și feteștile din nordul Moldovei sau Banat Silagiu, mai suple și mai ușor de înțeles; exact ca în situația în care vrei să observi frumusețea naturală la o femeie cu și fără machiaj excesiv, probabil că e mult mai ușor în varianta din urmă. Mi-a mai plăcut și un shiraz direct din tanc, căruia îi prinde bine supracoacerea, după modelul australian.
Oricum ar fi, plăcute sau mai puțin plăcute, comerciale sau artizanale, vinurile merită degustate la ele acasă și pentru că este mai ieftin așa, dar mai ales pentru că înveți mai ușor dacă primești informațiile direct de la creatorii lor.
Mergeți la degustări! Sunt deja multe oferte pe piață, împreuna cu propunerile de vizite la crame. Înscrieți-vă în cluburile de vin: am aflat că importatorul de vinuri grecești (www.newgreekwine.ro) va organiza niște sesiuni interesante de degustare a vinurilor din portofoliu. Și pentru membrii clubului Dionysus taxele de participare sunt mai mici; o verticală de Xinomavro e un lucru rar pentru Romania și o oportunitate de a înțelege un soi superb care are potențial uriaș de maturare; nu mai spun că se vinde la prețuri derizorii (10 euro), pentru că zboară… under the radar (ca orice produs/serviciu din est).
