– Bună, Mădălina!
– Bună!
– Tocmai ți-am ascultat în premieră melodiile despre dor, cântate la Conservator cu orchestra și nu numai, felicitări!
– Mulțumesc mult!
– Cam ce și mai ales când ai de gând să faci ceva cu melodiile tale?
– Proiectul în sine se numește „Cată-ți dorule alt loc”, chiar în seara asta la concertul pe care l-am avut am primit o idee să facem un concert la Sala Radio pe 30 iunie. Sper să se concretizeze și… va urma.
– Ce stil de folclor românesc îți place cel mai puțin?
– Eu, într-adevăr, sunt din Suceava, îmi place foarte mult partea bucovinească a folclorului, dar în Transilvania se cântă cu noduri, în Bucovina se cântă cu influențele noastre, cu floricelele ălea super dulci, cu graiul în care în loc de „a fi” spunem „a hi”, în Muntenia, la fel, au întinderile foarte speciale, nu… îmi place la fel de mult.
– Care e cel mai vechi dor de-al tău?
– Dorul de pământ.
– Ce cuvânt ai observat că-ți place cum sună foarte mult atunci când îl cânți?
– „Spune-mi, dor, ce ai cu mineee”… cred că „spune-mi”. E cumva un dialog între mine și dor, e ca și cum aștept un răspuns care nu cred că va veni sau… ține tot de noi. „Spune-mi„ mi se pare un cuvânt destul de puternic.
– E dorul un sentiment plăcut?
– Da.
– Ok, și atunci de ce îl alungi, practic, în melodii?
– Nu în toate piesele îl alung. E, într-adevăr, un dialog cu dorul, de multe ori spunem „Dorule, tu știi ce știii”… el cumva e acolo, adică vorbește din noi. Nu-l alung.
– Și ultima întrebare, dacă un animal ar fi capabil să simtă dorul așa cum îl simți tu, ce animal crezi că ar fi ăla?
– Fluturele.
– De ce fluturele?
– Pentru că trăiește doar o zi.
Foarte tare dialogul. Răspunsuri cu cap.