Sunt perioade în istoria cinemaului în care un gen cinematografic pare a intra într-un con de umbră, ba chiar se găsesc destui care să-l eticheteze ca anacronic și imposibil de adaptat limbajului cinematografic modern. A fost, de multe ori, și cazul westernului. Care, ca orice gen cinematografic, s-a dovedit a fi suficient de matur încât să se lase reinventat, fie în dulcele stil clasic ori în maniera (anti)westernului revizionist, fie în neo-western.
Tarantino cu Django Unchained și Hateful 8, frații Coen cu True Grit, Alejandro Iñárritu cu The Revenant, Andrew Dominik cu The Assassination of Jesse James sau John Maclean cu Slow West demonstrează că există încă autori capabili să atace cu imaginație și curaj acest gen cu o vechime venerabilă. Eu m-am oprit la trei westernuri moderne care, deși au un aer clasic, sunt mult mai mult decât vechea poveste cowboys & indians.
Hostiles (2017, regia Scott Cooper)
Un ofițer de cavalerie (Christian Bale puțin plinuț, introvertit și necruțător) primește misiunea de a transporta un mare șef de trib Cheyenne (veteranul Wes Studi) până în ținuturile natale ale acestuia. Foști adversari pe câmpul de luptă, ofițerul aflat aproape de finalul carierei și căpătenia indiană măcinată de o boală incurabilă sunt obligați să facă o călătorie dificilă și sângeroasă printr-un Vest Sălbatic fără-de-lege, în care nu există buni și răi, ci doar ostili mai mult sau mai puțin periculoși. 
Riguros în reconstituirea istorică, regizorul Scott Cooper face un portret violent și deloc eroic al americanului de la frontieră.
The Homesman (2014, regia Tommy Lee Jones)
Într-o comunitate din Midwest-ul american de la mijlocul secolului XIX, o fată bătrână (Hillary Swank într-un rol șocant uneori) se oferă să ducă înapoi acasă, în est, trei femei pe care viața grea din sălbăticia Vestului le-a făcut să-și piardă mințile. Partenerul ei: un bătrân și cinic vagabond jucat chiar de regizorul Tommy Lee Jones. Cel care are în filmografie și un neo-western excelent, The Three Burials of Melquiades Estrada.
Atingând deloc superficial teme mai puțin frecventate din istoria Vestului Sălbatic, precum bigotismul sau condiția femeii în micile comunități de la Frontieră, The Homesman este, prin onestitatea vizuală, la limita suportabilității. Călătoria diligenței cu nebune devine, treptat, o odisee personală a bătrânului cowboy cinic jucat de Tommy Lee Jones. The Homesman e o demostrație poetică a faptului că Vestul Sălbatic poate fi uneori o țară pentru bătrâni. Și pentru femei. Atâta timp cât mai există o fărâmă de umanitate în noi.
The New World (2005, regia Terrence Malick)
Terrence Malick a ecranizat în stilul său personal clasica poveste de dragoste dintre indianca Pocahontas și căpitanul englez John Smith. Prima colaborare a lui Malick cu directorul de imagine Emmanuel Lubezki, The New World este mai degrabă un western poetic avant la lettre, și mai puțin o dramă istorică, așa cum a fost catalogat. Sigur, nu e un film pe gustul marelui public. Mai ales că e aproape imposibil să povestești genul acesta de cinema practicat de Malick, unul dintre puținii regizori care te pot face să le visezi visul.
Contestat de unii care n-au gustat experimentul lui Malick, The New World a fost lăudat de celebrul critic american Roger Ebert care scria că multe din lucrurile care se întâmplă în New World, inclusiv scenele de luptă dintre coloniști și indieni, par a se întâmpla… pentru prima dată în istorie. Mie-mi pare unul dintre cele mai frumoase complimente aduse unui film, în particular, și cinemaului, în general.
