Toate femeile din lume știe că mai binele este dușmanul binelui 🙂
În primul rând ”mai binele” e doar o chestie relativă; de curând am terminat de citit o carte (Privighetoarea de Kristin Hannah) după care se va face și un film anul acesta, în care „mai bine” însemna o felie de pâine sau un lemn de aruncat pe foc; pentru că normalitatea era crâncenă: pe perioada celui de-al doilea război mondial, casa și toate alimentele erau rechiziționate de ofițerii germani iar femeile franceze trebuiau să se descurce fiecare cum putea, fără ajutorul statului sau al bărbaților, care erau recrutați de armată.
Pe de altă parte, știm cu toții că un personaj ce lasă în urmă o dâră pregnantă de parfum nu e chiar dezirabil, asta spunând multe despre disperarea de a ieși în evidență cu ceva, fie și cu un statement legat de portofelul gras care-i permite achiziționarea de parfumuri scumpe. Nici în acest caz mai binele nu e o variantă bună.
Cumva, resimt în aceeași cheie și intențiile unor crame românești de a îneca vinurile în lemn, atât pe cele roșii cât și pe unele albe. Tehnica maturării unui vin în butoaie de stejar este renumită la nivel mondial pentru posibilitatea de a adăuga diverse arome vinului, arome ce contribuie la crearea buchetului vinului. Acesta apare atunci când putem identifica atât aromele primare, datorate soiului de strugure, cât și aromele secundare, provenite în urma fermentației sau a maturării în butoi, precum și aromele terțiare, care se dezvolta în timp, după o minimă perioadă petrecută în sticlă, datorită micro-oxigenării (dopul de plută permite trecerea lentă a aerului). De aici și până la exagerarea contactului cu lemnul este însă un pas foarte mic pe care multe crame îl fac fără să cântărescă prea mult. Însă mai mult timp petrecut în barrique (acesta fiind un butoi de 225 litri din care ies ulterior aproximativ 300 sticle) aduce și mai multe note de vanilie sau cocos, în funcție de lemnul de stejar folosit: francez sau american. E de dorit să introduci în ecuația aromatică note subtile de vanilie, însă debalansarea nasului către notele pregnante de vanilie care acoperă aromele vinului, unele dintre ele destul de suave, nu e ok. Linia de demarcație între bine și mai bine e exact ca la adăugarea sării în mâncare: mai mult e deja prea mult; mâncarea cu prea multă sare deja se aruncă, nu mai e comestibilă; poate în cazul vinului nu e același efect drastic, însă e clar că rezultatul este dizgrațios.
Nu e singura problemă totuși, că unele crame exagerează cu maturarea în butoaie noi de stejar (pentru care taxează mai apoi consumatorii ca și pentru vinuri ultra-premium !?!); se creează un efect nebănuit și nedorit de nimeni: consumatorii își formează gusturile luând acele vinuri ca reper și nu vinurile în care lemnul a fost plăcut integrat. Am observat asta pe la degustări, când unii comeseni apreciau vinurile suple, puțin baricate din Feteasca Neagră ca fiind nu chiar calitative, de top, precum cele cu care au fost obișnuiți de unele crame (corpolente, cu extractivitate mare și cu un număr de zile de contact cu lemnul net superior). Bineînțeles că e doar o chestie de gust, însă stridența din alte domenii (muzica/manele sau bijuterii/lanțuri groase) o penalizăm fără a sta deloc pe gânduri. De discutat și analizat…
Soluția cea mai simplă este să degustăm cât mai mult și mai divers pentru a ne antrena senzorii să descopere toate aromele dintr-un vin și doar astfel ne putem forma o părere proprie, avizată, despre ce stil de vinificare ne place cel mai mult.
Îmi amintesc că am văzut un barrique nou la ultima vizită la Crama Ferdi, în care se odihnea un vin creat doar din struguri chardonnay, care era păstrat pe drojdii pentru a căpăta și o nuanță în plus de corpolență. Cunoscând experiența lui cu vinurile roșii maturate în lemn de stejar, am așteptări ridicate că și acest vin alb va avea un echilibru în paleta aromatică și sunt nerăbdător să-l încerc. Nu voi da nume, însă am băut chardonnay-uri cu pretenții în România (atât ca notorietate cât și prin prisma prețului cerut) care aveau gust de zeamă de lemn (unii cunoscători se mai referă la aceste excese ca la ”arome de parchet”). Sincer, e păcat să lăsăm pe câte unii să profite de neștiința și lipsa noastră de experiență. La arme, deci! Degustați, lărgiți-vă orizonturile!
O altă abordare ce ajunge cumva la aceeași concluzie în privința educației consumatorilor (mai precis lipsa ei) puteți citi aici.
***
Vă spuneam săptămâna trecută că mă tot minunez de un vin artizanal, de cât de bine lucrat este, mai ales prin prisma faptului că e un vin sincer, fără pretenții (deci fără investiții mari în butoaie, sticle sau etichete create de designerii la modă).
Pe lângă faptul că am descoperit o evoluție serioasă după numai 2-3 ani, vinul transformându-se într-o licoare elegantă ce ar putea concura în blind cu produsele cramelor cu pretenții, am vrut să îmi confirm bănuiala că este și un allrounder gastronomic ce poate fi forțat chiar și în situații care cer, prin tradiție, vinuri albe; mie noutatea îmi creează plăcere pură, eu fiind mai degrabă un inventator, un pionier, decât un late-adopter. Ce chestie, îmi găsesc fericire în asocieri pe care nu trebuie să le cumpăr cu bani, ci doar trebuie să le inventez/nimeresc.
Am preparat, pe rând, conopidă gratinată cu multe brânzeturi, paste carbonara, quiche lorraine și ostropel de pui pe pat de cous cous cu unt; mâncăruri destul de ușoare, destul de puțin complexe, ce se prepară destul de rapid.
La fiecare am alăturat un pahar din această Fetească Neagră și mi-a plăcut foarte mult versatilitatea ei. Revenind la vinurile grele, extractive și înecate în barrique, cu greu le-aș vedea lângă mâncărurile simple, de zi cu zi.
Într-o țară mai avansată în domeniul oenologiei mi-aș fi făcut o deviză din a căuta și a identifica vinuri bune printre producătorii mici, artizanali. În Italia și Franța sunt zeci de mii de astfel de producători iar în Romania am auzit doar de câteva sute. Deocamdată să ne bucurăm de cramele mici care lansează vinuri din ce în ce mai bune: Agape sau Thesaurus în vest, Nachbil sau Crama Năstase în nord, Pivnițele Birăuaș sau Crama Dradara în nord-vest, Burg Mediasch sau Casa de Vinuri Zaig în centru, Domeniul Catleya, Crama Cepari sau Marcea în Oltenia, Dagon sau Domeniul Aristiței în Muntenia, Lebăda Neagră, Histria sau Crama Delta Dunării în Dobrogea, Strunga Winery sau Gramma în Moldova.
***
În altă ordine de idei, pe vremurile astea triste am reușit să mai bifez o degustare cu tema Franța. Am avut și vinuri bune, dar și ghinion cu defectul de dop (numit și TCA, acesta e una dintre problemele cele mai răspândite care afectează un vin, pe lângă oxidare sau coacere).
Surpriza cea mai mare a constituit-o o Crâmpoșie Aromată (un soi diferit de Crâmpoșia Selecționată); vinul a fost produs de Crama Bauer în 2007 (sper că am înțeles bine) și încă se prezintă nesperat de bine pentru un alb produs în România.
În rest, Chablis, Crozes Hermitage, Chateauneuf du Pape demonstrează eleganțaăși își respectă blazonul.
