La începutul săptămânii, am lansat noua temă a concursului Vocea Ascultătorului: Cum vă transformați dorințele în realitate?
Concursul se încheie astăzi, 29 aprilie, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre și chiar le așteptăm ca și când. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de miercuri, 2 mai. Nu de alta, dar e liber și pe la noi 😉
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Te trezești la 06:15. Mijeşti ochii spre fereastră. Alergi. Faci duş. Mănânci pe fugă-un ochi şi-ţi pui în termos cafeaua făcută la ibric. Arunci zaţul în chiuvetă. Îţi aduci aminte că ultima oară când ai făcut asta, nu a fost prea bine. Încerci să scoţi grămăjoarele mici, mâloase, de cafea trecută, şi le trânteşti peste coaja de ou, în coşul de gunoi.
Dai o mână prin păr şi-un deo pe subraţ. Pui un tricou pe tine şi-un pantalon şifonat. Te-ncalţi cu ce-ţi pică-n mână, şi mai apoi, în picioare, tragi aer în piept şi te opreşti în faţa uşii închise. Te uiţi pe vizor. Nu e nimeni pe scară. Bun!
Deschizi uşa, alungi pisica cerşetoare de pe scară, încui şi sus şi jos, faci câţiva paşi. Te opreşti. Te întorci, intri în casa proaspăt părăsită, ca-ntr-o încercare inutilă de post-coitum imobiliar. Verifici robinetul, verifici aragazul, iei termosul, ieşi. Dai bună ziua încurcat vecinei care tocmai a deschis uşa.
Dai blană muzica-n căşti. O iei printre blocuri. Ajungi la metrou. Cobori. Speri să nu te întâlneşti cu nimeni. Cobori. 10-15 metri. Mai jos nu ai unde, că te-ai duce. De unde priveai, în tine, părea că mai e loc în jos.
Stai acum lipit de perete şi faci contact vizual anxios cu şinele metalice. Te temi. Tresari când ţâşneşte claxonul din întuneric şi e urmat imediat de-un tren şi cateva sute de suflete colcăitoare prin măruntaiele sale.
Până aici a fost bine. Ai evitat cât ai putut. Acum e momentul să-ţi ţii respiraţia, să inventezi noi moduri de menţinere a echilibrului fără a face contact cu bara metalică, să pleci capul în podea şi-n ecran. Îţi faci curaj. Ridici ochii. Dai de un geam. Te priveşti în el mulţumit. Cineva strănută şi-ţi crapă momentul. Eşti convis că până mâine vei fi bolnav.
Ajungi la birou, saluţi pe toată lumea şi pe nimeni de fapt, te aşezi în faţa calculatorului şi-ncepi să exişti. Atâta timp cât pontezi şi pompezi în reţea înseamnă că eşti viu. Că cineva ştie de tine. Că pui şi tu osul la ciolanul altora. De după excel-uri şi mailuri se mai ridică timide, pe vârfuri, dorinţe şi gânduri de film, idei de scenarii, visuri de călătorie, lapsusuri muzicale, refrene dansante, pitici deprimaţi. Nici nu-ţi dai seama când ai deschis 18 tab-uri în bara browserului tău. Las’ că te uiţi tu la ele! Printre picături. Printre confirmări şi înregistrări de facturi.
Stomacul cere. Creierul crede că i se cuvine. Te ridici şi le dai pauza din contract. Frumos, ordonat, înghesuit la o masă. Asculţi. De ceva timp, mai mult asculţi, nefiind sigur că ceea ce poţi felia tu pe marea masă de subiecte ar fi pe gustul cuiva.
Revii la birou. Mai închizi din tab-uri. 6. Mai răspunzi la mailuri. 3. După 18:00 o vei zbughi acasă pentru a transforma în realitate promisiunea celor 12 tab-uri rămase. Dorinţe. Tot ce se întâmplă în jurul tău are un iz metalic de mecanism. Nimic ruginit. Nimic neuns. Din când în când, câte-o-nlocuire de piesă. Atât. Fără prea multe vorbe.
Ajuns înapoi acasă, îţi laşi cochilia la uşă. Păşeşti spre cel mai confortabil colţişor şi te chirceşti pentru câteva minute. E abia primul moment în care poţi fi tu. Deschizi fereastra pentru a lăsa afară toată singurătatea aşternuturilor, dai drumul unor paste-n microunde, pregăteşti un serial pe tabletă şi te aşezi cuminte în faţa binging-ului suprem. Minute. Ore. Vieţi.
Mâncarea o ia la vale-n tine ca şi când n-ar fi. Creierul tău înghite cu noduri jocul actorilor de dincolo de pixeli. Tu eşti stăpânul vieţii tale. Tu ai butonul. Tu ai pâinea şi cuţitul, ketchup-ul şi brânza ieftină de paste. Tu eşti neadevărul şi valea.
Între două episoade ai timp să strângi masa şi să te ciocneşti de ceasul digital. Şi de tine. Dorinţele tale au rămas deschise-ntr-un browser. 12 tab-uri în sleep mode, într-un computer de companie, undeva pe malul Dâmboviţei. Le simţi prezenţa în spatele ochilor, cum pâlpâie încă. Zi de zi, se transformă.
De la un punct încolo, totul devine o chestiune de cum îţi vei transforma realitatea în dorinţă.
Hai, bagă-te la somn, că mâine ai treabă!
