Nimeni nu invită pe nimeni la un pahar de tăcere, dar paharul de vorbă la care unii îi tot invită pe ceilalți s-a umplut de mult, vorbele au umplut de mult toate paharele din lume, și producția de pahare nu poate ține pasul cu ele. Nisipul nu se poate transforma în sticlă pe cît de repede se transformă gîndul în cuvinte. Nisipul, se poate observa cu ochiul minții liber, a rămas mult în urma gîndului și sticla mult în urma vorbei. E timpul să mai umplem paharele și cu transparența lichidă a tăcerii. E timpul să învățăm cum se poate tăcea. Se poate tăcea în fel și chip, într-adevăr, deși în fel și chip nu este decît o expresie, printre atîtea alte expresii.
Nimeni nu te învață cum să taci, cum să taci cu sens și tăcerea ta să exprime inexprimabilul. Fără doar și poate există inexprimabil, spunea Wittgenstein, și ce altceva poți face cu acest inexprimabil decît să îl taci, să îl taci și să îl faci, să îl faci vizibil, să îl arăți ca pe un element mistic de maximă importanță, și tăcerea ta, ca o lanternă mută, să lumineze inexprimabilul, proiectîndu-l pe retinele cinematografice ale reliefului uman înconjurător.
În primii ani de viață ni se tot repetă cuvinte, niciodată tăceri, sîntem învățați să vorbim, să vorbim cît mai mult, să pronunțăm cît mai corect tot felul de cuvinte, în spatele cărora se ascund tot felul de lucruri: fructele, legumele, animalele sălbatice, animalele domestice, anotimpurile și așa mai departe, dar nimeni nu ne învață cum și cînd să tăcem, nimeni nu ne învață despre fructele și legumele tăcerii, nimeni despre tăcerile sălbatice, nimeni despre tăcerile domestice, nimeni despre anotimpurile tăcerii, ci doar să vorbim, tot timpul să vorbim, mama, tata, papa, apa, dar există și o mamă a tăcerii la pieptul căreia nu sugem niciodată, dar există și un tată al tăcerii a cărui voce nu o auzim nicicînd, dar există și o hrană a tăcerii din care nu ni se dă să mîncăm. Și, da, există și o apă a tăcerii din care, pentru o viață sănătoasă, ce bine ar fi să bem cîte doi litri în fiecare zi.
Din volumul Teoria tăcerii, Editura Herg Benet (2015, 2018)
Frumoasa invitatie la tacere, Nu am citit volumul, dar promit ca o voi face si voi da tacerea mai departe.
Ce bine ar fi sa stii cand sa taci, dar uneori iti dai seama de prostie abia dupa ce pasul a fost facut. 🙁