…ea nu se putea proteja de pericole, decât pozând în fetița docilă sistemului, așadar se îmbrăca în straiele roșii pe care le purtau toți comuniștii “practicanți”.
Avea un singur loc în care putea să meargă fără urâțenia aia de scufiță roșie pe care o cususe maică-sa pentru a o ști în siguranță. La biserică! Acolo putea să poarte negru sau alb cum știa ea de la bunica ei că este doliul după Iisus, dar nici în biserică nu se simțea liberă să poarte magenta, pentru că atunci când a făcut asta, preotul a refuzat să o împărășească.
Așadar, fetița numită generic “Scufița roșie” (că doar nu crezi că era singura care purta așa ceva) era fashionistă, neadaptată și ca urmare, frustrată din pricina cutumelor.
Motivul pentru care a acceptat fără să crâcnească încercarea de a merge singură la bunica prin codrul defrișat de mârșavii “străini”, a fost acela că ea avea certitudinea că bunica îi va dărui în sfârșit banii pentru rochia Gucci pe care și-o dorea atât de mult. Bunicii îi crescuseră pensia aceeași superiori care îi impuneau ei subtil scufița roșie.
Lupul, roșu și el, a remarcat-o în poienița cu floricele, i-a remarcat docilitatea (imaginea o trăda) și a luat decizia de a o transforma în partenera lui. A abordat-o discret, fin, cu delicatețe, i-a promis bunăstarea părinților ei, servicii minunate de “grijă” pentru bunica și i-a promis că se vor revedea…
S-au revăzut curând.
Lupul o aștepta singur în casa bunicii care, întâmplător, stătea într-o casă ce îi fusese retrocedată mătușii lui, ceea ce înseamna că era în proprietatea lui prin moștenire, na!
La întâlnire au mâncat cozonacul bio și au băut vinul din coșuleț din pahare de cristal, i-au scris bunicii o vedere la azilul de bătrâni din satul vecin, și-au promis iubire veșnică, drept pentru care el a făcut-o purtătorul lui de cuvănt (îmbrăcată în rochie Gucci, evident).
Scufița roșie a rămas fashionistă, dar nu mai este pseudo-comunistă!
Vânătorul este în continuare în patrulare, nu vrea să furnizeze înregistrările camerei de supraveghere și nu va interveni în frumoasa poveste de “iubire”!
………………………………………………..
La începutul săptămînii am lansat cea de-a șasea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.
Concursul se încheie duminică, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 7 mai.
Niki Mărțoiu ne-a scris și de data aceasta, iar noi am publicat-o și de data aceasta. 🙂
😉