La începutul săptămînii am lansat cea de-a șasea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.
Concursul se încheie duminică, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 7 mai.
Acesta este unul din textele finaliste.
***
Cu toții ne-am delectat în copilărie cu poveștile spuse seara înainte de culcare de părinții sau bunicii noștri, fiecare cum am avut noroc. Eu personal am avut noroc de o bunică neaoșă, care mi-a făcut copilăria nespus de frumoasă prin poveștile pe care mi le spunea în fiecare seară la gura sobei. Însă așa cum lumea este într -o continuă evoluție, de ce nu ar evolua și poveștile copilăriei noastre?
De ce sa triumfe în finalul poveștilor sau basmelor doar binele? De ce să nu triumfe și răul sau binele să se metamorfozeze în rău în finalul poveștilor? Nu de alta, dar așa-i și-n viață. Mai bine de atât, de ce să nu existe povești și pentru noi, oamenii mari? Să mai adăugăm o plăcere vinovată celorlalte, de parcă nu ar fi îndeajuns câte există deja.
Nu stiu dacă voi avea talentul oratoric al bunicii mele, însă sper să vă captez atenția cu povestea mea și sper doar că la deznodământul ei să nu fiți adormiți.
“A fost odată o fată frumoasă, de o senzualitate aparte, cu un aer misterios care te atrăgea, fiind de ajuns doar să o privești ca apoi să te scufunzi într-un tărâm necunoscut până atunci minții tale. Numele ei era A., însă i se spunea SCUFIȚA ROȘIE. Era numită astfel datorită culorii pe care o purta, culoarea ‘pasiunii’, a EROSULUI, o culoare care atrăgea atenția prin nuanța ei țipătoare.
Își păstrase puritatea aceea ingenuă care fascinează pe oricine, rămânând NORMALĂ în lumea asta ABERANTĂ – cel puțin asta dădea de înțeles.
O iubea și o asculta orbește pe mama ei, pe nume Z., acel gen de iubire bolnăvicioasă, care îți face mai mult rău decât bine. Totul din cauză că provenea dintr-o familie monoparentala, tatăl părăsindu-le pe mamă și pe fiică încă de la nașterea celei de-a doua. Îi ducea în fiecare zi gustarea bunicii sale, fără a fi pentru ea o corvoadă.
O iubea sincer pe bunică, mai ales pentru faptul că o crescuse singură pe mama ei, inoculandu-i totodată ideea că toți bărbații sunt la fel, profită de naivitatea femeilor, apoi caută altă pradă, devenind vânători.
Da! Trebuia să recunoască ca și ea adoptase, la rândul ei, aceleași principii care nu făceau altceva decât să-i deformeze ideea de imagine masculină. Însă ea dorea, of, cât de mult dorea să simtă primii fiori ai iubirii, specifici vârstei ei.
Într-o zi plăcută și călduroasă, SCUFIȚA ROȘIE plecă din nou spre bunica ei, fiind nevoită să treacă prin ‘padurea’ aceea pe care o parcurgea zilnic, un adevărat TĂRÂM al TENTAȚIILOR în care ea nu căzuse… încă.
LUPUL, ca de obicei plin de pofte “carnale”, se hotărî să-și încerce norocul, adulmecând prada cu jind, arzând de nerăbdare să se infrupte din trupul acela inocent.
În acel moment VANĂTORUL, care de mult timp o vedea la rândul lui pe fată ca pe un vânat, voind încă un trofeu în palmares, s-a năpustit asupra lupului, sperând că o va scăpa pe fată.
Nu avu nicio șansă, deoarece colțul neiertător al LUPULUI îi făcu o rană profundă la gât, fatală.
LUPUL, satisfăcut, se pregătea să o atace pe fată. Numai că aceasta scoase din portjartierul roșu un Colt. Un singur glonț, bine țintit și îl puse la pământ pe LUP. Zâmbi, își aplică o urmă de ruj, bineînțeles roșu aprins, și plecă spre bunică, gândindu-se că a rupt acel lanț blestemat al misandriei. Când ajunse la bunică, se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.”
Natura creează femei doar când nu poate crea bărbați – ARISTOTEL