Stop joc. Avem picturi!
Portretul lui Max Ernst, semnat de Leonora Carrington și care datează din 1939, are un aer enigmatic, simbolistic și care-l face dificil de interpretat. De la șosetele galbene cu dungi negre de albină ușor anorexică și până la haina de blană roșie cu trenă despicată (?), portretul ce-l prezintă pe Ernst ca un soi de Birdman al secolului trecut este o aluzie la tema ornitologică omniprezentă în tablourile lui Carrington.
Despre artistă vă spunem că a fost o mexicancă născută în Anglia, care și-a petrecut aproape toată viața în Ciudad de México. Pictoriță și scriitoare, ale cărei opere se încadrează în curentul (supra)numit suprarealism, Carrington a fost, de asemenea, și una dintre membrele fondatoare ale Mișcării de Eliberare a Femeilor din Mexic, în anii 1970.
Și caii se vopsesc în albastru, nu-i așa? În anul 1911, Franz Marc pictează Large Blue Horses, una dintre lucrările sale de început și cea mai importantă dintre picturile ce înfățișează cai vopsiți în diferite culori. Da, mai sunt și alții, tot rogvaiv-ul. Legenda spune ca Marc ar fi considerat caii superiori oamenilor, în puritate și frumusețe, crezându-i capabili de o înțelegere aproape pantheistică a divinității și spiritualității. Ce putem spune? Puțini suntem cei care au stat de vorbă cu un cal care să insiste vehement că Big Bang-ul stă la originea evoluției Universului.
Piesa de rezistență a săptămânii rămâne una din lucrările lui Vincent van Gogh din seria cerului înstelat. Cu clasicul nu te poți pune. Poți încerca, dar mai bine hai să nu. Starry Night over the Rhone a fost pictat în luna septembrie a anului 1888 după ce, în aprilie, van Gogh îi scrisese fratelui său Theo: „Am nevoie de un cer înstelat cu chiparoși sau poate deasupra unui câmp cu spice de grâu coapte”. Câteva luni mai târziu, înainte să fie internat într-un spital de boli psihice, van Gogh a pictat o altă versiune a tabloului Starry Night, care acum își are lăcaș în Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York.
Artista Elizabeth Nourse este cea care semnează lucrarea de mai jos – intitulată Woman with a Harp (1887). Nourse face parte din grupul de artiști expatriați de dinaintea Primului Război Mondial. Născută în America, s-a stabilit la Paris unde, în 1895, a acceptat invitația de a se alătura Societății Naționale de Arte Frumoase (Société Nationale des Beaux-Arts). A muncit foarte mult pentru a deveni un nume în industria artei în acele vremuri tulburi, și asta din cauza faptului că, în acea perioadă, femeile pictorițe erau considerate „artiști de duminică”. Și da, știm că vă prezentăm acest frumos tablou tot duminica, dar este în cu totul alt context. 🙂
Ultima pictură pe care v-o prezentăm astăzi este The Unequal Couple (Old Man în Love) de Lucas Cranach the Elder (coincidență?), un tablou formidabil, care ne ridică un pic mai mult colțurile gurii când ne găndim cât este de actual, cu toate că datează din 1530! Ce aflăm din surse cu bază în ale interpretării artistice și nu numai este faptul că tema iubirii inegale/neîmpărtășite, care a atins punctul culminant în secolul XVI, este o combinație între genul de pictură seculară și reprezentarea viciilor în temă creștino-medievală. Figura bărbatului este aproape caricaturizată, în timp ce ține în brațe o femeie evident mai tânără și frumoasă, căreia îi dăruiește o piesă de bijuterie prețioasă, semn al bogăției sale menite să o convingă să îi mângăie… barba. Putem cu siguranță să citim printre rânduri, pardon, mișcările pensulei, morala acestui tablou. Dar cum putem totuși să egalăm iubirea inegală?
