sau cum îți poate deturna cineva percepția.

Ca să înțelegeți ce influență poate avea părerea cuiva (nu neapărat a unui prieten sau a unei persoane de încredere) asupra modului în care percepem arta, filmele sau cărțile, vă dau un exemplu banal. Acum vreo doi ani, vorbeam cu cineva despre arhitectură și, din catedrală-n catedrală, am ajuns la Sagrada Familia. Ei bine, eu am anumite rețineri în legătură cu arhitectura hipnotică, flamboaiantă și totuși, printre catedralele mele preferate se află Cologne de la Köln și Santa Maria din Toledo, pe care, apropo, am vizitat-o și am bântuit prin ea vreo patru ore cu gura căscată. Eu și japonezii, care scoteau câte un wow la fiecare 10 secunde. Și sincer, aveau de ce… Vedeți și pozele de mai jos.

Dar să mă întorc la Sagrada Familia. Deci, mie îmi place Gaudí, chiar îmi place, dar cu Sagrada Familia, nu știu, ceva parcă nu e pe gustul meu. Ei bine, discutând despre arhitectură, persoana respectivă, pe care nici nu o cunoșteam prea bine, îmi zice: Păi nu știu, Sagrada Familia parcă-i din turtă dulce. Am holbat ochii… daaaaa, exact, asta era de fapt! E cumva bombonită, hiperbolică, fantasmagorică, în antiteză cu goticul rece, distant și cam dark, exact pe placul meu, al catedralei din Köln. În fine, problema e că, de la comparația cu turta dulce, de care n-am mai scăpat, evident că mi-a plăcut și mai puțin Sagrada Familia. Iar acum, singura șansă e să merg s-o vizitez, poate mi se schimbă perspectiva. Sper! Fiindcă să nu-ți placă Sagrada Familia, e un fel de hiper-fiță 🙂

Ei bine, până una alta, poftim niște fotografii pe care le-am făcut la Santa Maria din Toledo, anul trecut. Plânge minimalismul, haha!