Deși vinul nu atrage la fel de mult precum muzica (Untold, Electric Castle) sau filmul (TIFF), vă recomand să vizitați Clujul (also known as Cluuuuj) și pentru festivalul vinului ce se ține la fiecare final de august în parcul central; de asemenea, tot aici se vor mai desfășura în curând Ro Wine și WineUp. Am dat o fugă acolo în weekend și am descoperit un concept foarte fain, în care accentul se pune pe socializare în jurul unui pahar de vin și nu direct pe degustările de vin. Organizatorii au dorit să vină cu un produs diferit, mai aproape de un festival decât de un târg clasic de vinuri( în care doar te poți plimba pe la standuri). Pentru asta au rezervat aproape tot parcul din centrul Clujului, foarte fain de altfel, și au alăturat standurilor cramelor câteva food truck-uri, un book truck, o băcănie cu produse naturale românești, dar mai ales, o zonă specială pentru copii cu multe ateliere de artă și alte chestii distractive; yeap, unii dintre noi mai avem și copii care se cam plictisesc după al doilea masterclass de sauvignon blanc. Și pentru ca să se păstreze entuziasmul participanților până spre miezul nopții, organizatorii au gândit chiar și o mutare a copiilor către o locație cu filme și popcorn sub atenta supraveghere a unor însoțitori.
Atmosfera de festival era completată și de o scenă cu jazz (sau ceva de genul, pentru că tot ce a străbătut până la urechile mele a fost sunetul gâlgâit al vinului și explicațiile primite). Spre seară, beculețele s-au aprins și au creat un cadru magic, cu multă voie bună și cu atmosferă de relaxare. Deși m-am întâlnit cu cunoscuți (în special expozanți), ar fi fost și mai fain să dau și peste prieteni sau amici de FB cu care împart aceeași pasiune. Cum fiecare situație are doua aspecte, lipsa amicilor nu a fost decât un prilej de a cunoaște alți wine loveri cu care am testat și dezbătut diverse vinuri.
După un panino cu salsiccia foarte bun și câteva spumante de calibrare a palatului, m-am pus pe treabă. Am început cu importatorii, pentru ca îmi place să profit de șansa de a degusta mai multe etichete valoroase în loc să cumpăr sticle întregi despre care nu știu nimic. După degustări cumpărăturile sunt mult mai eficiente pentru că știu exact ce îmi place și mai ales, aleg unele etichete ce au și potențial de învechire în sticlă.
Primul stand vizitat a fost al brașovenilor de la Nelsand, unde am încercat un soi alb din Sicilia, Catarratto. Sunt îndrăgostit de vinurile albe cu personalitate, iar Sicilia e un loc mirific, cu un subsol vulcanic ce transmite vinului multe din elementele sale. Vinul a fost decent, însă cam aromatic pentru gustul meu. Deși sunt mulți importatori în Romania, majoritatea nu reușesc să facă volume și de aceea ne rămân necunoscuți. Chiar dacă am cunoștință despre mulți dintre ei, rămân totuși surprins când descopăr noi și noi temerari ce decid să aducă vinuri bune. Concurența va fi extrem de benefică, atât din punct de vedere al prețurilor (care au tot scăzut și scad în continuare de la multiplu de 4 la multiplu de 2 și probabil chiar mai jos), cât și din punct de vedere al calității vinurilor produse în Ro, care trebuie să se alinieze cu cele din întreaga lume pentru a-și păstra competitivitatea.
Am mers apoi la Happy Wines, un importator entuziast, care a fost mic, dar cred ca deja a făcut pasul către consacrare. Am găsit acolo etichete bine selecționate, din diverse țări, cu raport calitate preț imbatabil. Neapărat voi cumpăra Chenin Blanc de pe Valea Loarei (Domaine du Petit Clocher) și Bojador Reserva 2015, roșul obținut din soiurile portugheze Alicante Bouschet și Touriga Nacional produs în Alentejo, bun la preț și calitate, ca mai toate vinurile din Portugalia. M-a uimit prin corpolența mare, nespecifică, Sauvignon Blanc-ul Italo Cescon din zona Friuli-Venezia Giulia. Foarte bun pentru 55 lei cât este astăzi prețul pe site.
Dacă voi avea de făcut un cadou știu exact ce să cumpăr în loc de Primitivo, vinul preferat cel mai mult de români, după Prosecco. Produs tot în sudul fierbinte al Italiei precum Primitivo, Susumaniello poate fi wine of choice pentru cei ce vor să nu se aventureze foarte mult de lângă notele gemoase, supracoapte, însă au nevoie și de un pic de diferențiere. Iar acest soi, care are unul din parinți pe Sangiovese, soiul fanion al Toscanei, poate fi alegerea ce va determina moda următorilor ani, făcând trecerea de la Primitivo către vinurile care mai au și altceva de spus în afară de arome grele de fructe declinate în toate formele (gem, compot sau dulceață).
Tot aici am aflat că a mai apărut un DOC în Italia, numit Terre di Pisa și am degustat un vin bazat preponderent pe soiul Syrah – Il Barbiglione, 2015. Syrah o duce foarte bine în Toscana, prin 2016 am băut un exemplar foarte bun în orășelul Cortona, bineînțeles, produs în Cortona (conceptul eat local / drink local chiar e luat în serios pe afară).
Al treilea importator vizitat e tot din Ardeal, chiar din Cluj, semn că cei din București nu se deranjează să mai concureze în deplasare și preferă fieful propriu (chiar în septembrie va fi un târg la Fratelli, cred). Wine Point e deja un nume mare la nivel național. La orice degustare tematică s-ar putea să dai peste etichetele lor (la mine s-a întâmplat la cea de Riesling) precum și la cursurile de vin (la WSET am avut multe etichete, din cele 48 in total, furnizate de Wine Point). Probabil avantajul de piață a fost tot selecția atentă a etichetelor și prețurile ținute în frâu. Când intri într-un magazin cu etichete selectate cu grijă și pricepere, deci cu degustări muncite în prealabil, ai garanția că orice suma cheltuiești, fie 7, fie 15 – 20 de euro, vinul nu va dezamăgi. Poate nu va fi compatibil cu gusturile proprii, dar nu va fi o țeapă ieftină vândută la preț de vinuri serioase (țeapă ce poate fi transmisă chiar de la producător, care se supraestimează, sau poate să provină de la importator, care dă câteva tunuri și apoi schimbă numele firmei). De asemenea, poți evita vinurile cumpărate din destocajele magazinelor mari din vest, caz în care calitatea unor sticle poate fi deja în declin. Vinurile importatorilor serioși provin direct de la cramele internaționale, nu de la depozite en-gros cu condiții de păstrare mai puțin propice.
La Wine Point am găsit un voucher numit tasting card care reunea cinci etichete de renume și prețul era mai mic decât dacă le-aș fi cumpărat separat. Mi-a plăcut ideea și mi-am cumpărat voucherul cu acces direct la vinuri mari gen Amarone, Brunelo, Barolo, Chateauneuff du Pape sau Malbec de Argentina. Este clar un produs venit în întâmpinarea pasionaților de vin, ce au nevoie să încerce cât mai multe etichete, cu cantități mici de vin în pahar; de multe ori, chiar și acele cantități pot fi prea mari, dacă se cumulează mai mult de 10 pahare, de aceea o parte din vin ajunge inevitabil și în iarbă.
Am început cu un producător pe care îl știam deja, Suerte del Marques, din Tenerife, cunoscut pentru vinurile ce debordează de personalitate, de tip love or hate. Vidonia, vinul alb creat din struguri Palomino, cu aromele de flori albe, piper alb, dar și note de cremene (flinty) și mineralitate a fost love, însă cealaltă etichetă a cramei, El Ciruelo, recunosc că nu am înțeles-o pe deplin și nu aș putea spune că am savurat-o. Însă aș încerca-o din nou, cu aerare multă în prealabil și cu o asociere culinară pe măsură. Pur și simplu senzațiile gustative de cenușă vulcanică și taninurile fine dar calcaroase nu pot asigura plăcerea degustării de tip stand alone, dar sunt convins că un miel la cuptor ar schimba complet gustul acestui vin. De urmărit.
Am degustat și două etichete de la El Enemigo, crama ce a făcut furori în RO la nici un an de la lansare. Fiind un proiect al fiicei proprietarului renumitei crame Bodega Catena Zapata (Adrianna Catena ) și al oenologului aceleiași crame, Alejandro Vigil, presiunea vânzărilor nu a mai ’’modelat’’ caracterul vinului, calea fiind astfel deschisă spre experimentare, spre atingerea și depășirea limitelor, practic spre excelență. Asamblajul de Malbec, Cabernet Franc, Cabernet Sauvignon, Merlot și Petit Verdot – Grand Enemigo Blend 2016 a primit 97 de puncte Parker pentru finețe și eleganță. Pe site o astfel de sticlă costă 335 lei, deci sunt mici șanse de a cumpăra așa ceva acasă. Nu mai pun la socoteală că de o altă sticlă de același calibru nici nu mai poate fi vorba, în cazul fericit în care spargem pușculița și cumpărăm o sticlă. Nu mai bine dăm 30 de lei și ’’vedem’’ vinul la un astfel de eveniment? Numa’ zic 🙂
Nici Malbec monovarietal nu e departe, fiind perfect pentru o situație casual sau o asociere fără multe pretenții.
Nu am părăsit America de Sud fără să degust o superbitate de asamblaj pe bază de Carmenere, de la Clos Apalta din Chile, obținut din vii prefiloxerice, plantate în 1920, nealtoite pe portaltoi american. Mai sunt foarte puține vii prefiloxerice în lume și a gusta din vinurile lor reprezintă o șansă unică de a arunca o privire în istorie. (PS după 1890 toate viile au fost replantate pe un portaltoi american, rezistent la atacul filoxerei, fiind astfel distorsionate caracteristicile soiurilor originale). Deși costă 60 de lei un singur pahar, vă spun cu mâna pe inima că aș da banii aceștia oricărui wine bar care ar avea instalate aparate de tip enomatic (cum sunt cele de la Mega care nu prea sunt folosite) cu vinuri mari, gen must try.
Din Italia am testat Brunello din Montalcino, de la Argiano, o cramă renumită cu un teritoriu propice viței de vie, Barolo (Mario Marengo), Amarone (Tomasso Bussola) și un Aglianico superb de la Montemajor din vii bicentenale (iarași o raritate ce merită atenție).
Din Franța m-a încântat un Chateauneuf du Pape de la Roger Sabon, foarte fin, catifelat și cu postgust interminabil. De asemenea, am fost curios să revăd un Beaujolais Grand Cru, vinul cu care am asortat cel mai bine brânzeturile toamna trecută, în Marsilia. Domaines Chermettes Les Garants din apelațiunea Fleurie, se prezintă în plină forță încă de la vârste fragede (acest vin era din 2019), vinificarea specifică zonei prin macerație carbonică punându-și amprenta asupra caracterului vinului.
Am mai bifat și un blend australian de Shiraz cu un strop de Riesling (yeap, asamblaj de roșu cu 5% alb), de la Dandelion, un alb din zona Satu Mare ce se vinde mult la export (crama Edgar Brutler) și am încheiat cu un vin de desert superb din Tokaji, Ungaria. Crama Oremus este o investiție a spaniolilor de la Vega Sicilia în Tokaji, cu vinuri excepționale. Recomand chiar să dați o fugă, zona aflându-se la aproximativ 750 km și putând fi legată chiar de un city break la Cluj sau Oradea.
Filmul primei seri de pe pagina festivalului m-a prins și pe mine în cadru, la min 1,01; primul scurtmetraj în care apar 🙂
I’m a star now!
În ce-a de-a doua zi m-am focusat pe cramele românești, și am degustat Davino (care reconfirmă că are calitate constantă), am făcut cunoștință cu vinurile cramelor Lebăda Neagră (create în podgoria Sarica Niculițel), Petro Vaselo (deși e o cramă consacrată, nu reușisem încă să le degust vinurile), Velvet Winery, noul proiect din Dealu Mare cu vinuri lucrate de Liviu Grigorică (autorul renumitelor etichete Ispita și Smerenie), am cerut să ’’văd’’ spumatul de top de la Jidvei, cel pentru care se cere aproximativ 100 de lei, iar reprezentantul cramei a fost foarte amabil și cu disponibilitate de a ’’povesti’’vinul, am constatat cu plăcere proiectul USAMV Cluj în care studenții creează vinuri de pe parcelele din arealul viticol Apold achiziționate de la crama Gorgandin; cel mai mult mi-a plăcut proiectul lui Alexandru Mihuți numit Domeniile Sescu DOC Recaș, pentru că deși are doar un an vechime, vinurile au deja o calitate certă. Dar și mai mic e celălalt proiect al lui Alex, un fecior de 4 luni ce îl însoțea liniștit în cărucior și aduna experiență probabil pentru o viitoare carieră de vigneron :). Cu siguranță va avea ce să ducă mai departe, pentru că am degustat acolo o Fetească Neagră și un Pinot Noir cu un mare potențial, muncite, așa cum reiese din sloganul lor.
Cardul roz de la Guerrilla mi-a fost de folos în fiecare dimineață în cafenelele Meron, dar și la prânz pe terasa superbă marginită de un pârâiaș a restaurantului Samsara.
Trebuie sa mentionez și experiența world class la restaurantul Tokyo al japonezului Naofumi Tsuchiya . Am prins, cu noroc, o masă liberă și am savurat un ramen, un sushi boat și înghețata de yuzo, printre alte mini deserturi. Clujul e o alternativă serioasă la capitala noastră cam aglomerată și poluată. E aproape de crame 🙂 dar și de vest – autostrăzile chiar nu au rămas un simplu deziderat în Transilvania.
