Înainte să intrăm în negura timpurilor, zic să mai depănăm niște amintiri frumoase din vara ce a trecut.
Chiar în toiul verii am onorat un soi roșu dintr-o regiune de top printr-o degustare tematică de tip Bring Your Own Bottle (BYOB). Nebbiolo, mândria Italiei și în special a Piedmontului, dă lumii magnificele Barolo și Barbaresco. Deși nu au o tradiție la fel de lungă precum burgunzii sau bordolezii, italienii au început să copieze grandoarea vinurilor pe la mijlocul secolului XIX. Au preluat dorința de a excela, au implementat restricțiile ce reglementează procesul de producție (cea mai importantă fiind maturarea îndelungata în butoaie mari de stejar) obținând notorietatea mondială pentru cel mai longeviv vin (sau măcar printre cele mai). În tinerețe, Barolo e un vin dominat de aciditatea ridicată și de prezența taninurilor aspre, maturarea în butoaie reușind să ducă vinul la un nivel de eleganță la care doar Pinot Noir reușește să ajungă prin notele terțiare dobândite pe parcurs. O altă valoare a regiunii este dată de diversitatea solului, a expunerilor podgoriilor către soare, a altitudinilor și nu în ultimul rând, a diferitelor tehnici de vinificare. Astfel, o incursiune în lumea Barolo va fi întotdeauna o încântare prin detectarea acestor diferențe.
Buchetul acestui vin este amplu, cu note de petale uscate de trandafir și violete, zmeură, ciuperci uscate, trufe albe, pământ umed, piele și chiar mentol. Câte asocieri culinare pot ieși de aici!
Fără să plângem prea mult, am constat un defect de dop la una dintre sticlele cu cele mai mari așteptări, o etichetă de la Gaja, însă probabilitatea de a da peste o sticlă neconformă e destul de mare, având în vedere că vinul e un organism viu, ce evoluează în sticlă și este foarte dependend de condițiile de păstrare, care presupun variații cât mai mici de temperatură pe parcursul anului, lipsa luminii etc. Aproape imposibil de controlat aceste variabile, cu excepția cazurilor când cumperi un vin direct din cramă sau din pivnița unui colecționar de încredere, sau îl tezaurizezi încă de la lansare în propria pivniță, caz din ce în ce mai întâlnit și printre români, care au descoperit valențele elegante ale unui vin cu arome terțiare obținute după în urma unor perioade îndelungate în sticlă.
Am fost însă pe deplin răsplătiți de celelalte etichete, multe fiind adevărate surprize, din punct de vedere al așteptărilor. Încă o dovadă că marketingul e una iar vinul e alta.
Pentru că avem în grup un mare fan al zonei Piedmontului, am avut în line-up și soiul Barbera, un alt soi roșu al zonei, rămas mult în umbra fratelui mai mare și mai puternic (Nebbiolo). Ce surpriză mi-a oferit acest vin sincer, rustic chiar, cu note clare de cireșe si mure! Un vin care, fără a emite pretenții (nefiind prea ”lucrat” sau maturat prin baricuri) oferă senzații plăcute și mai ales, alunecă ușor pe gat 🙂 ; un vin ce s-a așezat în preferințele mele de daily wine, alături de Gamay (din regiunea Beaujolais) sau Carmenere. Cred că suculența și structura fină este ceea ce mă atrage la aceste vinuri, pe lângă prezența mai redusa a taninurilor. Foarte ușor de asociat cu brânzeturi și multe alte mâncăruri.
A fost un line-up cu vinuri obținute din Nebbiolo în diverse zone piedmonteze: Barolo, Barbaresco, Langhe; am văzut astfel, puterea de influență a terroir-ului asupra vinului.
De curând am repetat schema BYOB cu vinuri random, fără o tematică anume, însă am avut de învățat și de aici că un vin foarte bun, excepțional chiar, după gustul covârșitoarei majorități (și am aici în vedere un Malbec puternic al cramei argentiniene El Enemigo) poate păli un pic în fața unor vinuri old school cu 10 -11 ani de maturare în sticlă (Rioja și Chianti).
Sunt vinuri atât de diferite ca exprimare încât nu putem face un clasament de valori, pentru că am compara mere cu pere, însă putem înțelege mai bine că vinurile sunt mai potrivite pentru anumite momente ale zilei sau pentru anumite asocieri. Malbecul e un vin ce poate fi savurat stand alone, pe orice terasă de wine bar din centrul vechi, însă vinurile old school, cu aceste terțiare dezvoltate deja în cei 10 ani de maturare necesită o atenție sporită, practic cerându-se în mijlocul atenției ca subiect de discuție, fiind păcat să fie deschise într-un club de dans sau noaptea prin Vama Veche.
Norocul face că gazda noastră gătește cu pasiune pe o plită japoneză niște steak-uri de vită cu diverse condimente, astfel că vinurile au fost completate superb de mâncare; chiar și bamele ?!? au fost ingenios condimentate și au fost realmente o surpriza pentru noi toți (sincer, nu am mai mâncat bame de jdemii de ani; pentru că …. bame)
Degustările de vin (și nu numai) ne oferă șansa unică de a învăța ceva fără a adresa lobul stâng al creierului, cel responsabil cu faptele și cu logica. Am învățat (de fapt am constatat) că îmi place mai mult un vin fin, cu textura suplă și aproape transparent, prin comparație cu un vin plin, extractiv, întunecat până la opacitate, care lasă senzația că ”ține de foame”. Cred ca toți încep prin a îndrăgi vinurile din a doua categorie și sfârșesc prin a aprecia vinurile din prima categorie. Iar asta nu are nimic de-a face cu logica sau cu datele despre soiuri sau latitudini ci cu emoțiile și senzațiile. Deci degustați, experimentați, evitați să beți doar ce apreciază alții (mă refer la branduri cunoscute) pentru a fi ”validați” și s-ar putea să vă fi făcut singuri o favoare care vă va răsplăti înzecit. Nu staționați pe același Prosecco sau Hugo pentru că ar fi păcat.
