Cea de-a doua etapă a campaniei #debungust, primul concurs de design vestimentar organizat de Fashion Days și Radio Guerrilla, a ajuns la final, așadar am dezvăluit azi dimineață cei 10 finaliști. Peste 150 de înscrieri au adunat zeci de proiecte cu viziune și pline de creativitate, în spatele cărora se află designer aspiranți, aflați la prima colecție.
Fiecare a prezentat 2 schițe de design vestimentar, parte a unei colecții de 12. Cei 10 finaliști vor prezenta întreg portofoliul juriului, iar unul dintre ei va câștiga premiul pus la bătaie și de pus pe manechin: 10.000 de euro pentru a-și transforma viziunea în realitate, adică a realiza colecția-capsulă ce va fi comercializată și vândută la secțiunea Romanian Corner de pe fashiondays.ro.
***
Miercuri, 22 septembrie 2021, ne-am auzit în Guerrilla de Dimineață cu finalista Lucreția Lorint.
“M-am inspirat din munca a doi sculptori pe care am văzut-o acum mulți ani într-o expoziție. Cât despre sustenabilitate, pentru că eu consider că sustenabilitatea este un model de brand de care noi personal ar trebui să fim responsabili, în cazul meu, nu am de gând să folosesc piele, sau materiale din produse animale. Doresc să ofer un produs care să fie de o calitate medie spre superioară, urmărind producția în România, modul în care sunt produse piesele, folosirea materialelor, modul de împachetare etc.”, ne-a declarat Lucreția despre colecția propusă de ea, prezentată chiar mai jos.