La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.
Concursul se încheie astăzi, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 7 mai.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, o frumoasă fată cu pielea alba ca zăpada, părul negru ca abanosul și buzele roșii ca sângele. Și ca să nu o deoache cele 4 ursitoare, pe cap purta mândră o scufiță roșie croșetată de bunica sa. Aceasta din urmă, fiind grav bolnavă, fetița se gândi să o viziteze cu un coș plin de merinde pregătit de mama ei.
Și cum trecea ea prin Pădurea Adormită, își dădu seama că o cam strâng pantofii luați cu câteva numere mai mici la reducere și se așeză pe o stâncă să se odihnească. Se întâmpla ca tocmai atunci să treacă prin fața ei lupul cel rău.
– Ceau fată dragă! îi zise el.
– Hey lupule! Ce faci tu singurel prin pădure? Unde ți-e haita?
– Ce să fac… nu prea bine. De când am devenit raw-vegan m-au renegat toți. Nu mă mai cheamă niciun tovarăș la vânat, iar de agățat lupoaice nu mai zic. Nici nu se mai uită la mine de când au auzit că mănânc ca iepurii.
– Ah, îmi pare rău să aud asta, dar uite eu, miloasă din fire, îți ofer prietenia mea.
– Of, dar abia mi-am șters Facebook-ul și oricum Wi-Fi bun nu prindem decât la barul din satul următor.
– Da, clar nu putem să ne împrietenim dacă nu te am la Friends, dar numa’ bine că și eu merg încolo spre bunica.
Astfel plecară cei doi spre bar și după ce au rezolvat cu socializarea, îl găsiră pe vânător supărat nevoie mare, sorbind dintr-un smoothie verde
– Bună vânătorule! De ce atât de trist? Și ce licoare magică bei acolo? îl întrebă fetița.
– Ce să fac domnișoară… nu prea bine. Mi-au cam crescut trigliceridele de la atâta carne și mi-a recomandat un prieten să țin cura asta de detoxifiere a ficatului. Dar jur că mi-e mai rău ca inainte și parcă simt că intru în depresie.
– Hai cu noi într-o plimbărică până la bunica acasă că îi ești tare drag. Și în ziua de azi te pomenește ce frumos i-ai tăiat lemnele data trecută. Sunt sigură ca-ți vei ieși din stare.
Și așa plecară cei trei spre casa bunicii, unde aceasta cioplea de zor lemnele pentru iarnă.
– Ce faci bunicuțo? Cum de ți-ai revenit? Mama zicea că ești grav bolnavă
– Ce să fac scumpa mea… mă simt excelent de când îmi iau medicamentele de artrită. Mi-a crescut mobilitatea articulară și acum fiecare sarcină mi se pare mult mai ușoară.
– Vai bunico! Ce mă bucur sa aud asta! Eu am venit pe la tine crezând că ești la pat, dar la cum văd că te miști, am venit cam degeaba.
– Nici vorbă draga mea! Mă bucur de fiecare dată când te văd. Și ce bunătăți ai acolo pentru babă?
– Păi am un cozonac, un vin și niște mere.
– Vin nu pot că îmi crește tensiunea și recent am descoperit că sunt intolerantă la gluten, dar cu un măr nu te refuz.
Bătrâna mușcă din măr și se înecă pe loc. Vânătorul, săritor din fire, o luă pe la spate și îi aplică manevra Heimlich. Fericită că a scăpat cu viață, în euforia momentului, bunica îl sărută pe vânător, însă spre surprinderea tuturor acesta se transformă într-un broscoi râios. Lupul, sătul să facă foamea după atâtea saptamâni de post, înghiți pe loc vânătorul. Scufița, pasivă la tot ce se întampla în jurul ei, își schimba pantofii cu niște gumari de-ai bunicii ca să-și mai aline durerea provocată de bătături.
Morala: Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, lupul își pierde măselele, nu și obiceiurile, iar pe tinerii din ziua de azi nu prea îi mai impresionează nimic.
The End
