Destul de grea întrebarea, știu. Și mie îmi dă cu virgula de multe ori. Am noroc însă că mă pot uita și în direcții în care să mă echilibrez pe subiectul ăsta. În ultimele săptămâni am avut două astfel de direcții care m-au făcut să mă emoționez un pic. Din postura de român. A fost plăcut să știu că sunt român și că pot fi mândru de asta.
( În fotografii este Ioana, una dintre participantele la URR în timpul primei etape și la finalul ei )
Primul moment a fost când am urmărit filmul oficial de la Ultra Race Romania. Povestea lui pe scurt e așa: un american, concurent la URR a vrut să facă și un film despre cursă. Ce a ieșit l-a uimit și pe el. Cu această ocazie vă prezenta filmul la diferite festivaluri. Ceea ce pentru noi că români e fain. Iar pentru organizatorii evenimentului e și mai fain pentru că stiu cât s-au chinuit pentru a face această cursă unică în UE și cât de puțin sprijin au avut. Dar sunt convins că, și în cazul lor, până la urmă, Binili Învinge!
Al doilea moment a fost când am urmărit înregistrarea ultimei etape de Cupă Mondială la Cross Country Olimpic unde Vlad Dascălu a reușit cea mai bună clasare a sa de când e la Elite. A terminat pe locul 2, în fața campionilor mondiali, europeni șamd. În momentul în care comentatorii spuneau că se îndoiesc că Vlad are forța pentru a prelua conducerea s-a produs o chestie absolut FENOMENALĂ! Vlad a sprintat și s-a dus în fruntea cursei. Vă las mai jos înregistrarea. Poate o să vă bucurați și voi că sunteți romani. Vlad, mulțumim! Și evident, FELICITĂRI!!!