Tot ce se petrece zilele acestea voi pune între parantezele celor două târguri de vin importante din această toamnă; primul, Ro Wine, s-a ținut deja la Fratelli Studio iar celălalt se va întâmpla peste o săptămână, în incinta elegantului hotel Novotel, pe Calea Victoriei. Menționez locațiile pentru că am observat că influențează destul de mult atmosfera, vizitatorii diferă în funcție de acest aspect și în general, nivelul este mai ridicat decât la celelalte târguri la care am fost până acum.
Nu apucasem să particip la niciunul dintre ele în anii anteriori (ori eram prin alte zări, ori nu s-au mai ținut în anul pandemiei) și cu un mindset foarte bine conturat despre cum ar trebui sa fie un târg de succes am mers să văd ce oferte are Bucureștiul (referința mea e târgul Vyno Dienos, organizat de un inimos importator lituanian in Vilnius).
La Ro Wine am găsit o locație cu două spații cam mici plus o zonă de VIP, deci cu mult mai puține crame decât mă așteptam, însă cu organizare bună și oameni amabili. Mi-a plăcut ideea că R. Moldova a avut un spațiu întreg la dispoziție, cu standuri mai aerisite și o atmosferă mai relaxantă. Am degustat pe îndelete vinurile de la vechile cunoștințe (Equinox, Pripa, Chateau Vartelly, Carpe Diem, Minis Terrios, Gogu etc). Ba chiar am dat peste un importator din R. Moldova cu vinuri georgiene, în special cele din soiul Saperavi făcându-mi cu ochiul. Foarte diferite ca stil de vinurile moldovenești din Saperavi, cu potențial mare de asociere gastronomică.
La standurile românești m-am oprit să degust noua etichetă Davino pentru Feteasca Neagră – Purpura Valahică. Aceeași senzație solidă de calitate marca Davino, poate cu un mic plus peste vechea etichetă Monogram. Însă vinul mai are nevoie de câțiva ani în sticlă pentru rotunjire.
Mi-a făcut plăcere să mă revăd cu Florin Stegariu, entuziastul proprietar al cramei Strunga, unde am testat Feteasca Neagră care l-a făcut celebru și câteva vinuri din soiuri albe.
Foarte bune Apogeum și Maestro de la Tohani, după cum și vinurile importatorilor au fost interesante.
Una peste alta, un târg decent, i-aș acorda nota 10 pentru organizare și o sugestie pentru mai multe eforturi axate pe educație, nu neapărat pe vânzare imediată. Am în vedere mai multe masterclass-uri, în special pe soiurile românești. Am descoperit că mulți conaționali nu au auzit de Novac sau Șarbă. Ca să putem promova vinul românesc, fiecare acolo unde suntem, trebuie să cunoaștem mai multe noi înșine despre soiurile autohtone. Nu de alta, dar absolut toți turiștii străini care ne trec pragul cer să deguste doar vinuri din soiuri românești (Cabernet și Chardonnay găsesc peste tot prin lume). Nu în ultimul rând, degustând și învățând despre soiurile noastre locale susținem dezvoltarea lor, formând o piață pentru acestea. Deocamdată găsim doar câteva crame ce fac pași timizi pe acest drum și cred că o mai mare hotărâre din partea noastră i-ar ajuta în a demara investiții destul de costisitoare, pe termen lung, în plantații noi de Novac, Mustoasă de Măderat sau Cadarcă.
Până la următorul târg, fac ce știu mai bine: asociez mâncare cu vin 🙂
Lângă niște cotlete de berbecuț trase rapid la grătar am deschis o sticlă cu o istorie foarte funny: am cumpărat cu ceva ani în urmă (probabil 5), doua sticle de Xinomavro de la cea mai mare cramă grecească – Boutari (un fel de Jidvei al Greciei). Am testat atunci o sticlă și am fost destul de dezamăgit; chiar am dat-o la chiuvetă după 1-2 pahare. Corp ușor, transparent, aciditate predominantă, pe scurt, plăcere puțină. Însă în a doua sticlă, după încă 5 ani, am găsit un vin foarte bun, cu nas predominat de fructe roșii și cu un gust catifelat și echilibrat. Rețineți că vorbim de un vin comercial, provenit dintr-o cramă comercială, de volum, cu un preț de max 10 euro. Exceptională evoluție!
*
Lângă niște coaste de porc (marinate excelent de cu seară) am încercat un Pinot Noir de climă mai rece, de la crama Jelna, vizitată de mine prin vara. Conform teoriei, ar fi trebuit un light red sau medium red, iar acest PN se încadrează foarte bine, nefiind baricat (maturat în baricuri de stejar) și fermentat cu drojdii sălbatice. De încercat!
*
O ultimă incursiune în bucatarie m-a îndreptat către un preparat ce se obține destul de rapid și fără bătaie de cap, la care sunt deja expert: quiche lorraine. Niște făină cu unt și puțină apă date rapid la robot, iar după o ora la frigider se întinde aluatul pe o tavă și se umple cu ce avem prin casă: niște crunchy bacon, niște brânză care se va topi ulterior (gruyere sau ceva gustos), praz, prosciutto cotto sau șunca de Praga și multă smântână. Având în vedere multitudinea de ingrediente, la asta putem asocia liniștiți atât un vin alb (Sauvignon Blanc, Pinot Grigio sau chiar Riesling) cât și un rose sau un roșu, de preferat tot lorraine 🙂
Iar soiul reprezentativ pentru Valea Loirei este Cabernet Franc (go for Balla Geza Stonewine).
*
Nu aș vrea să treacă un moment care m-a emoționat fără să vi-l împărtășesc: am întâlnit o turistă din California, în vizita prin România, foarte deschisă spre vinurile locale, destul de experimentată cu vinurile de calitate, în special cele din Napa Valley, în apropierea căreia locuia. Ce mi s-a părut incredibil, însă, a fost că venise pentru prima dată în Europa (la ei este o mare mândrie să zbori peste Atlantic) și, atenție, a ales să vină în România!!! Nu la Paris, nu la Barcelona. M-am blocat. Se pare că binele învinge, câteodată 🙂
