La începutul săptămânii am lansat prima temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Victor/Victoria sau Eterna bătălie între sexe. Cine are victoria?. Un nou sezon deoarece am schimbat puțin placa, în ceea ce privește premiul.

Primim răspunsurile voastre până duminică, 13 mai, ora 14:00, pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro, iar cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 14 mai. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

M-am certat cu prietena mea. A fost groaznic: multe reproşuri din partea ei, că nu muncesc, că nu produc nimic, că nu-mi doresc copii, că nu-mi doresc nimic, în general, ci doar să stau la bere cu băieţii şi să joc popice în fiecare joi, tot cu ei.

– Nu ne înţelegem, nu întelegi? Nu putem trăi aşa, asta nu e viaţă!, au fost unele dintre sutele de cuvinte aruncate.

În ciuda declaraţiilor de dragoste (sincere), a plecat şi a lăsat casa (aproape) goală, am rămas doar eu acolo.

Deprimat şi puţin speriat de perspectiva unei vieţi în singurătate (dar şi cu teama de a nu-mi mai putea plăti chiria), m-am aşezat la TV având cu mine doi prieteni vechi: o sticla de Jack şi un pistol Colt –  revolver vechi la care ţineam mult.

Să țin în mână revolverul mă ajuta să mă simt mai bine, îmi dădea putere să trec peste orice. Îmi plăcea uneori să mă joc cu el, strângând în mână patul armei şi simţind greutatea ei. Era un exemplar superb cu un pat alb, sidefat. Evident, revolverul nu avea muniţie. Dar chiar şi aşa, mă făcea să mă simt atotputernic.

Zapând prin programe, am ajuns la History, și urmăream viaţa şi ascensiunea lui Hitler, când deodată se întrerupe programul pentru reclame. Începe o reclamă interminabilă la Victoria’s Secret. Văzând acele minunate fete aproape dezbracate, mă apucă o ură incontrolabilă pentru sexul opus.

Înecat în bautură, exclam către ecranul tv-ului: ”toate sunteţi la fel, sunteţi făcute să nenorociţi barbații, să-i călcaţi în picioare, să-i faceţi sclavii voştri sexuali! Asta trebuie să înceteze, nu mai vreau, nu mai pot permite asta!“. Îndrept revolverul către ecran şi trag simbolic.

Detunătura se auzi clar în liniştea casei, moment în care m-am trezit brusc.

Pistolul din mâna mea fumega încă; mă gândesc ce dracu s-a întâmplat, revolverul nu trebuia să fie încărcat.

Aud vag ceva la tv, îl dau mai tare, tocmai în momentul în care rulau imaginile cu maşina prezidenţială în goana mare. Președintele Kennedy a fost împuşcat, coloana prezidenţială se îndreaptă acum spre cel mai apropiat spital. Repet: preşedintele a fost împuşcat. O naţiune întreagă este în şoc.

Mă uit atent la ecranul tv-ului şi descopăr… gaura glonţului.

Hotărăsc că trebuie să mă trezesc, pentru că sunt prea confuz şi nu mai înţeleg nimic.

Intru în duş cu un gust amar (de la wiskey), dar şi cu un gând amar. In veşnica luptă dintre Victor (ăsta-s eu) şi Victoria vor exista mereu „victime colaterale”.