La începutul săptămânii am lansat cea de-a doua temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Ce lucru din lumea asta reprezintă artă pentru tine? Pentru că știm că arta e subiectivă, dar mai ales pentru că știm că nu se rezumă doar la pictură, sculptură, cinematografie, teatru sau literatură.

Primim răspunsurile voastre până duminică, 20 mai, ora 14:00, pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro, iar cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 21 mai. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Aproape ca de fiecare dată, Sebi Răducu dă startul concursului și se califică în finală cu textul de mai jos.

***

Martor îmi este timpul că arta este viața întoarsă pe dos și mereu cu cotorul ros. Am trăit și voi trăi la fel de ciudat ca și pictura lui Pollock. Peste tot și nicăieri, împrăștiat în căutarea unei ordini inexistente. De la momentul în care planul unui viitor sigur devine sucombarea eutanasiatică a propriilor vise și identități. Timpul îți oferă șansa să-l pierzi cu stil fără să înțelegi de ce l-ai primit și pentru ce îl pierzi.

Scriitorii își pierd viața încercând să-i găsească esența și a sensului lor în conjunctura căutată sau la rândul ei, conjuncturală, luând-o razna și suferind în anonimat, până când postum ajung vedete virale în memoria unor cenacluri firave și dornice de tăiat frunza la câine în stil origami.

Arhitecții își pierd rațiunea încercând să îmbine visul unei utopii mecanice cu realitatea imposibilităților materiale și birocrațiilor de ordin politic și financiar; plus deschiderile fastuase cu foarfecă, fotografii și fundă (de patru ori F). Uneori mai reușesc să unească idei prin intermediul unor poduri sau tuneluri, care la rândul lor sunt veșnice dorințe ale sinelui de a se lega de altceva. O horă invizibilă fără tricolor sau imn.

Muzicienii sunt copiii cu suflet de aur și minte de fier, deoarece trebuie să reziste pe două fronturi acide de timp și spațiu. Nici ei nu prea știu ce vor și ce fac, până când ajung să se asculte într-o discreție silenționară și înțeleg că poate-poate are un sens undeva subtil în înțelepciunea universală – dacă există.

Toate artele, practic, sunt o proprie oglindă a timpului pierdut. Timpul pierdut este arta primordială, de la modul cum a început totul la modul cum continuă și incertitudinea unui sfârșit infinit. Istoria, literatura, tot ce înconjoară rațiunea și spiritul este de fapt timpul pierdut care trebuie acceptat în absență, pentru că lipsa lui în arte este ca a unui zeu singular în religiile monoteiste.

Deci, dacă pierdeți timpul, arta confirmă încă o dată că tot în viață e degeaba cu un sens. Bizar hilar.