Atunci când studiem istoria civilizației europene sau hoinărim prin muzeele lumii, strălucirea Renașterii italiene ne îndeamnă la un popas în cetatea de pe Arno. Timp de aproape patru secole, Florența a grupat în jurul său forțele vitale ale Europei, deopotrivă culturale și economice, devenind „laboratorul” ideilor și experimentelor din Renaștere.
Gloria sa a început la sfârșitul veacului al XIII-lea, grație unei creșteri demografice remarcabile, legăturilor cu Orientul și schimburilor comerciale. O economie nouă își face apariția, fenomen care își pune amprenta asupra societății. Artizani inventivi și bancheri îndrăzneți și fără scrupule au dezvoltat industria textilă și lumea finanțelor. Dar în republica florentină, luptele pentru puterea politică și economică au fost însoțite de o efervescență intelectuală remarcabilă.
Palazzo Medici-Riccardi
Printre intrigi, alianțe și conflicte, familia de Medici și-a scris cronica. De la mărunți negustori, cuprinși de ambiție, ajung bancherii papei, apoi duci ai Toscanei, înrudiți cu familia regală a Franței și cu cea a Habsburgilor. Florența , considerată Noua Athenă sau Noua Romă, devine scena diverselor strategii politice și culturale, ce țin de un adevărat discurs al puteri. Brunelleschi, Donatello, Michelozzo, Benozzo Gozzoli, Botticelli, Michelangelo, Agnolo Bronzino, Giorgio Vasari dau o imagine nouă cetății și familiei de Medici. Iar moștenirea familiei, compusă din palate și vile, grădini, tablouri, sculpturi, manuscrise, pietre prețioase și diverse obiecte rare, a transformat Florența într-un adevărat oraș – muzeu.
Într-o primă etapă, în veacul al XV-lea, membrii acestei dinastii de colecționari și mecena au exercitat asupra republicii florentine o autoritate din umbră, fapt care se reflectă și în politica lor culturală, operele de artă pe care le-au finanțat fiind de utilitate publică, iar portretele lor discrete, apar doar în interiorul unor scene religioase.
Cosimo cel Bătrân (1389-1464), Strategul sau Constructorul, cum a fost imortalizat în mitologia creată în veacurile următoare de intelectualii fideli familiei, și-a extins puterea asupra republicii printr-o abilă strategie matrimonială, politico-economică și estetică. Așa își face apariția, în centrul cetăți, un adevărat cartier Medici.
Punctul de plecare a fost bazilica San Lorenzo, un lăcaș de cult care căzuse în ruină. Printr-o abilă strategie, Giovanni di Bicci de Medici și Cosimo finanțează reconstrucția și extinderea bazilicii, îmbinând interesul personal cu cel public. San Lorenzo nu servea doar credincioșilor, ci și familiei care o transformă în necropola Medici prin edificarea, într-o primă etapă, a sacristiei vechi. Filippo Brunelleschi (1377-1446) a fost cel care a elaborat, la cererea lui Cosimo, întregul proiect. Preocupat de perspectiva lineară, de aspectele practice, dar și de o abordare nouă, la nivel estetic, Brunelleschi renunță la stilul gotic, căutând inspirație în simplitatea și modernitatea Antichității. Merită remarcate armonia și simplitatea formelor, dar și spiritul practic al arhitectului, care pune în practică un sistem de construcție rațional și eficient (faimosul modul).
Sacristia veche la San Lorenzo
După câțiva ani dificili, de exil și contestări politice, triumful lui Cosimo este incontestabil, fapt demonstrat și de edificarea pe Via Larga, artera principală a orașului, a unui adevărat simbol al puterii familiei. Și aici lucrurile se joacă între spiritul public și fastul privat, din interior. Construcția Palatului Medici – Riccardi a fost încredințată arhitectului Michelozzo di Bartolomeo, care elaborează, astfel, modelul palatelor florentine. Un cub de piatră structurat pe trei nivele, la primul nivel decorațiunile dominate de bosajul rustic fac trimitere clară la Palazzo Vecchio, sediul guvernării florentine. Simbolurile heraldice ale familiei domină construcția, dar două elemente subliniază spiritul protector și caracterul aproape public al clădirii. Impozantul palat are și o bancă publică, care este și astăzi, alături de cornișa elegantă și impozantă, detaliul adorat de turiștii obosiți. Trecătorii se pot odihni în voie, feriți de intemperii la umbra palatului Medici. Abilitatea politică a lui Cosimo a fost incontestabilă, numit Părinte al patriei, titlu simbolic cu trimiteri la antichitatea romană, el a utilizat, cred mulți istorici, estetica Antichității pentru impune o imagine sobră, de cetățean florentin dedicat intereselor cetății.
Capela Palatului Medici-Riccardi
Altfel stau lucrurile în interiorul palatului, unde ideea de modestie pare că a dispărut. Cel care se ocupă de decorațiunile palatului a fost fiul lui Cosimo, Piero I (1416-1469). Mare colecționar, amator de opere de artă rare, el își amenajează un cabinet tipic pentru umaniștii epocii (studiolo). Dar piesa de rezistență, care fascinează și astăzi deopotrivă turiștii și cercetătorii, este Capela Magilor decorată de Benozzo Gozzoli. În anul 1422, familia a obținut o dispensă pontificală conform căreia avea dreptul la propria capelă în interiorul palatului. Confreria religioasă a regilor magi, din care făceau parte și membrii familiei de Medici, avea o importanță spirituală , dar și de imagine. Regii magi, model moral, dar și politic, prin excelență, erau cei care se închinaseră primii Mântuitorului. Asocierea și identificarea membrilor familiei cu acest model regal prestigios dezvăluie pretențile lor politice. Arhivele au păstrat un document în care Piero insistă asupra importanței bogăției veșmintelor, cerându-i pictorului și atelierului său să multiplice semnele fastului.
Dacă în exterior, palatul Medici evocă ideea de virtute civică, de cumpătare și modestie, în interior descoperim fastul și strălucirea curților regale. Goticul elegant, plin de detalii legate de costum, dar și de natură, evocă și pretențiile politice și sociale ale familiei.
***
Monica Neațu este istoric și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul Familia de Medici. Politică şi artă în Florenţa Renaşterii.
