În aprecierea artei trebuie sa ne ferim de extreme. Prima dintre ele spune că artă este ceea ce-mi place mie și nu există frumusețe decât în ochii privitorilor. A doua spune că arta urmărește doar realizarea frumosului în sine, separat de spectator: ars gratia artis. Niciun artist însă nu va crea fără un mesaj, chiar dacă e transmis de către autor doar lui însuși și publicul rezonează cu el.
De la primul om (sau australopitec-homo habilis-erectus-floresiensis, dacă doriți) care și-a conturat cu ocru palma pe o stâncă, până la arta asistată de computer, sentimentele, estetica, etica și chiar psihologia ne-au format o imagine asupra artelor, fiecare dintre noi apreciind diferit ceea ce-i place sau nu. Unii încearcă să-i convingă și pe alții să adopte poziția lor și, astfel, apar criticii. Totuși, există opere de artă care transcend timpul și preferințele, impresionând plăcut aproape orice om. Și nu numai pe om: sunt mărturii despre efectele muzicii asupra animalelor, plantelor și chiar asupra apei. Muzica îmblânzește fiarele sălbatice, lira lui Orfeu este instrumentul magic. Dacă arta produce un efect asupra lumii, înseamnă că arta ne schimbă. De obicei, schimbarea era una plăcută. Se vorbea despre „sentimentul înălțător” al celui ce participă la actul artistic și despre dimensiunea catharhică a artei, despre eliberarea spirituală.
Pentru mine artă este ceea ce sporește frumusețea lumii; arta te scoate din tine și te duce acolo unde dorești. Poate fi și o artă care preamărește urâtul, lipsa de armonie sau violența, dar ea nu este decât oglindirea vremurilor noastre. Nu sunt purist, îmi plac și Goya și Baudelaire, îmi plac și unii postmoderniști dar, până la urmă, toate civilizațiile de până la noi au apreciat frumosul și au evitat schimonosirea; noi urâțim crezând că facem artă.
Dacă privim și ascultăm câteva secunde pe zi natura, culorile și sunetele ei, vom înțelege de ce s-a spus că ea este cel mai mare artist. V-ați întrebat vreodată cum ar fi fost să răsară și să apună brusc soarele, fără culorile acelea minunate? Dar daca frunzele ar fi apărut și ar fi căzut fără simfonia florilor și a culorilor? Dacă toate păsările cântau precum cioara, sau dacă nu cântau deloc? Dacă zăpada era neagră și ploaia cădea fără cel mai mic zgomot? Ar fi fost o lume lipsită de frumusețe…sau poate tuturor ne-ar fi plăcut anostul: o lume de plictisiți.
Dacă ești iubitor de artă nu poți să nu observi azi câteva schimbări de paradigmă. Modelul clasic nu mai este privit cu ochi buni de către contemporani. Zgomotul și mâzgăleala se vând mai bine decât armonia tonurilor și a culorilor. E ceva ascendent (sau descendent, depinde cum privești). Mesajul artei a devenit unul ciudat în ultima sută și ceva de ani, cel puțin așa mi se pare mie. Să ne șocăm cât mai mult, cine șochează mai mult este un artist mai bun decât ceilalți! Un prieten de la Universitatea Națională de Arte îmi spunea că, azi, arta este creația care te face să vorbești despre ea, indiferent cum, oripilat sau extaziat. Așa o fi? Șocul artei contemporane poate că ne transmite un mesaj, poate că ne schimbă percepția asupra lumii. Este lumea urâtă și noi precum lumea? Frumosul s-a retras sau doar e obnubilat? Va câștiga urâtul?
Unii zic că arta sacră nu mai există, în sensul că nu mai prinde la public, totuși ea așa a apărut: de la sacralitatea vânatului pictat în peșteri la sacralitatea marilor temple ale lumii. Istoria ei nu poate fi ignorată de dragul deconstructivismului, până la urmă o modă e doar o modă, ceva trecător…sau nu? În perioada clasică existau sponsori pentru artiști, mecenatul era o datorie de onoare pentru bogații timpului. Ce artă se promovează azi? Am văzut exponatele din MoMA din ultimii ani, am văzut și câteva spectacole de teatru contemporan și am căzut în depresie; poate că nu înțeleg eu arta în mod corect… politic.
Arta transformă lumea, iar pentru mine binili e un scop al acestei transformări. Dacă arta ne transformă în rău, ea nu mai este decât un instrument de terraformare psihică. Cândva, Binele, Frumosul și Dreptatea erau modele ideale pentru filosofi și pentru artiști. Nu știu care sunt modelele de azi, dar vă propun un experiment științologic. Ascultați, înconjurați de liniște și cu volumul mai ridicat primele patru minute din Concertul pentru vioară în do minor de Bach. Apoi, imediat, porniți piesa Butchered at birth a celor de la Cannibal Corpse (dați volumul mai mic, ca să nu leșinați). Vizual, căutați apoi și proiectați full-screen Școala din Atena a lui Rafael și, imediat după, lucrarea Fântâna a lui Marcel Duchamp.
Simțiți vreo diferență?
Mă iertați că sunt paranoic! Mă tratez cu artă contemporană.
P.S. Ascult și rock, aproape numai rock, din adolescență. Metal clasic. Să mă ierte fanii death-metal!
…………………………………………
La începutul săptămânii am lansat cea de-a doua temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Ce lucru din lumea asta reprezintă artă pentru tine? Pentru că știm că arta e subiectivă, dar mai ales pentru că știm că nu se rezumă doar la pictură, sculptură, cinematografie, teatru sau literatură.
Primim răspunsurile voastre până duminică, 20 mai, ora 14:00, pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro, iar cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 21 mai. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
George Sahoțeanu știe ca nu poate câștiga de data aceasta, însă noi considerăm că textul său merită să ajungă la cât mai mulți dintre voi.