”Aveam vreo 6 ani. Era imediat după război, Berlinul era distrus și dărâmat. Starea morală, spiritul oamenilor – era la pământ. M-am dus la un concert, cânta Filarmonica din Berlin. În program era Concertul pentru pian nr 3, și Simfonia a 6-a de Beethoven. Eu stăteam în picioare, ca să pot privi deasupra scaunelor, stăteam cu bărbia sprijinită de scaunul din față. La un moment dat, în timpul Simfoniei, m-am uitat în jur, și toaaată lumea plângea. Toți plângeau! Atunci, cât eram de mic, am înțeles de ce plângeau: era ceea ce aveau ei nevoie.”
Asta mi-a povestit Christoph Wyneken, un violonist și dirijor german, când l-am întrebat ”De ce trebuie să vină oamenii la concerte?”. Îmi e de fiecare dată greu să explic, palpabil, de ce ”ar trebui” să vii la un concert de muzică clasică.
Cred că oamenii au nevoie de frumos – de natură, cărți, poezie, teatru, pictură, muzică. Dacă nu au nevoie înseamnă că nu mai sunt oameni. De ce ne ducem corpul la sală, îl îmbrăcăm, spălăm, iar de suflet nu avem grijă?
Ați văzut multe lucruri mai frumoase decât răsăritul din Vamă sub Bolero?? Sunt acele raze de lumină și de frumos care intră în inimile încă necimentate de cotidianul de azi – totul pe repede-înainte, claxoane, stres, nervi, blocuri, junk food, junk music, junk movies, junk relationships…
Am început acest proiect ca să aducem muzica clasică mai aproape de oameni. Să distrugem stereotipul unei muzici plictisitoare și grea. Să încercăm să te convingem să dai o șansă muzicii clasice. Să încerci să o înțelegi și să vezi dacă te poți îndrăgosti de ea. La concertele noastre, noi explicăm, apoi cântăm, iar faptul că suntem tineri ne ajută să transmitem mai bine ce simțim.
Am fost ”împinși” să ne facem studiile în afara țării. Învățăm de la cei mai mari maeștri, iar vara, când revenim, aducem frumosul și celor de acasă. Adevăratele valori muzical-culturale, convingerea că este ceva frumos, ceva care ne-ar putea face mai buni, și ceva care unește! Muzica clasică unește oamenii, indiferent de vârstă, sex, apartenență politică sau religioasă.
Moldo Crescendo a apărut din dorința noastră de a cânta și din dorința oamenilor de a ne asculta. Înaintea fiecărei ediții am făcut crowdfunding. Acesta e felul nostru de a vă întreba ”Doriți să vă cântăm?”. Căutăm oameni care deja înțeleg și iubesc muzica clasică, în așa fel încât să le putem cânta și celor care încă nu o înțeleg.
Despre ce am făcut, ce vrem să facem, și unde ne puteți răspunde la întrebarea noastră, aici 🙂