Jurnal de bord

Obiectivul oricărui blogger este cât mai mult conținut cu care să atragă vizualizări și aprecieri. În lipsa conținutului se completează cu pozulici sau alte exprimări gen formă fără fond. Iată că pății exact inversul, adică deschid sticle de vin, în diverse locuri și nu îmi rămâne timp și pentru relatări (nu că ar muri cineva de sete în lipsa recomandărilor mele 🙂 )

Las aici o trecere în revistă a ultimelor două săptămâni ce s-au scurs de la postarea anterioară

*Mult așteptata degustare cu brânzeturi franțuzești artizanale și vinuri din diverse regiuni ale Franței a avut loc cu casa închisă, sub îndrumarea lui Tudor Bălan, fromager român acceptat în breasla producătorilor de brânză din Franța; tot el a realizat selecția celor 25 de brânzeturi și a vinurilor din cele mai reprezentative zone viticole ale Franței, dimpreună cu delicioasele produse de salumerie din Spania (jamoane, chorizo și câteva realizări artizanale incredibil de gustoase) ce se găsesc în cel mai recent deschis wine & cheese bar din Bucuresti (pe strada Corbeni 32).

S-a degustat dar s-a făcut și educație, Tudor luându-și în serios rolul de profesor:

  1. Crémant d’Alsace Brut AOC, Gustave Lorentz – asociat cu Brillat-Savarin
  2. Champagne Cheurlin Dangin, Carte Or, asociat cu Mothais sur Feuilles
  3. Sancerre La Merisiere, Jean Pabiot, 2020 – asociat cu Selles-sur-Cher
  4. Mâcon-Milly-Lamartine, Albert Bichot, 2018 – asociat cu Gruyere de Savoie
  5. Yves Cuilleron Marsanne, Les Vignes d’à Côté, 2020 – asociat cu Mimolette Vieux
  6. Hérosé – IGP Méditerranée 2021 – asociat cu Morbier
  7. Cellier des Princes Gigondas · Rhone, 2020 – asociat cu Ossau Iraty
  8. Gewürztraminer Alsace Lieu-Dit Rotenberg, 2015 – asociat cu Roquefort

Am tras concluzia ca e bine să urmăm niște ghidaje în aceste asocieri mâncare-vin, dar suntem mai câștigați dacă experimentăm cât mai mult și mai ales, dacă ne lăsăm duși de instinct.

*O altă degustare mi-a dat șansa să asortez brânzeturilor franțuzești niște vinuri italiene interesante, unele obținute din soiuri mai puțin sau deloc încercate până atunci:

– Gavi, din soiul Cortese, un foarte bun Marchese Raggio – cramă ce produce fix un singur vin, dintr-un singur soi, deci atenția și dedicarea sunt oferite 100% pentru a selecta și prelucra numai struguri sănătoși, iar vinul este obținut numai din mustul de la prima presă (se mai numește și ravak și are calitățile cele mai ridicate, exact ca și în cazul uleiului de măsline); vinul se produce pe proprietatea La Lomellina, înființată de o puternică familie genoveza la sfârșitul secolului al XVI-lea. Vinul e în genul celor green and flinty, cu arome ce combină elemente fructate și florale, dimpreună cu note minerale. L-aș bea oricând într-o companie care apreciază vinurile bine făcute.

– Coda di Volpe, unul din soiurile regiunii Campania (pe lângă Greco di Tuffo, Fiano ori Falanghina, soiuri albe mai cunoscute, respectiv Aglianico, soi rosu); l-am încercat pentru prima dată și m-a uimit calitatea unui vin dintr-un soi foarte puțin cunoscut; te aștepți ca un vin bun să capete notorietate și cumva să funcționeze și viceversa: nu e cunoscut, nu e mare lucru de capul lui. Greșit! Am dat peste un vin perfect pentru gustul meu, din categoria vinurilor ce debordează de prospețime dar nu sunt ușurele, de vară, un vin cu accente de mineralitate și chiar salinitate, ideal pentru asocierea cu un halibut, de exemplu, înăbușit rapid la cuptor în hârtie de copt, pe pat de legume și ierburi aromatice proaspete.

Ne plac experimentele, ne plac aromele noi, abordările noi, apreciem tot ce-i nou, dar când dăm peste un nume mare ne amintim imediat de ce unele regiuni cer prețuri duble sau triple pentru vinuri din același soi: cam așa a fost și cu Chablis-ul serii, poziționat de toți participanții la eveniment mult peste celelalte vinuri albe; pentru finețe, eleganță, consistență.

Dintre roșii am apreciat Aglianico, un vin puternic, perfect pentru un steak servit la restaurant sau pentru o seară mai formală.

*S-a întâmplat iar: după o degustare prelungită târziu în noapte am plecat spre o destinație accesibilă după 9-10 ore de condus; de data asta a fost Istanbul, de care tot auzisem ca e must try, dar nu pusesem piciorul decât pe aeroport, într-o escală. N-am avut ce să beau pe acolo, multe restaurante din zona istorică a moscheilor neavând listate băuturi alcoolice, dar am reușit să testez un alb, un roze și un roșu, suficient cât să concluzionez că mai bine beau ayran dacă vreau să consum #veryfreshlocal; vinurile nu erau rele, dar nici memorabile, și nici ieftine, deci Turcia se vizitează pentru atmosfera orientală și pentru toate celelalte atracții (traficul, de ex, pentru care niciun campion de București nu este pregătit).

Turcii din centrul istoric sunt ”fierți” pe roof-top-uri, așa că am încercat și eu câteva (atât dimineața, la mic dejun, cât și la lăsarea serii, când moscheile luminate și bine echipate cu difuzoare dau recital); însă mă felicit pentru descoperirea făcută plimbându-mă prin cartierul Sultanahmet: am găsit niște grădini ale hotelurilor Hilton în care te poți refugia atât de caniculă dar mai ales de vacarmul străzilor.

Toată latura nord-estica a Hagiei Sofia era deținută de grupul Hilton, care înșiră hoteluri, restaurante, spa și multe vile de toată frumusețea pe toată lungimea străzii; localizat chiar sub una dintre grădini, spa-ul funcționează într-o locatie similara cu Cisternele și la fel de veche, cert e că arăta fabulos și se punea integral la dispoziția celui ce închiria, fără a fi deranjat și de alți mușterii.

Cisternele erau bazine subterane în care romanii păstrau rezerve de apă – must visit (mai sunt unele similare construite de portughezi în Mazagan, Maroc); James Bond a filmat aici și milioane de turiști stau la cozi destul de lungi pentru a admira măiestria romanilor de a construi durabil, dar și pentru a se răcori când vremea o ia razna.

În același tip de hrubă am găsit și un restaurant de fine dining (Sarnic – traducerea in turca a Cirsternelor) în care am încercat să mănânc un preparat din miel dar nu a vrut să alunece pe gât nici ajutat de un vin roșu din soiurile locale Bogazkere și Okuzgou 🙂

De reținut: strada pe care se află toate acestea începe de la intrarea în palatul Topkapi și se termină la intrarea în parcul palatului; sus-jos pe ea și nu te plictisești prea curând.

*Pe acasă am mai deschis niște vinuri, le-am asortat cu ceva lejer, de seara (humus, brânzeturi și salumerie aduse din Corbeni 32 etc). Cava e deja o certitudine, te poți baza pe ea când ai chef de un spumant bun, acest Pur de la Adernats fiind maturată pe drojdii nu mai puțin de 6 ani pentru a-și contura notele de pâine prăjită și brioșă. Nu ajung banii pentru o șampanie bună? Cava e alternativa și e mai mult decât onorabilă.

*Se apropie sezonul de vinuri roșii și am dat deja startul cu un vin realizat de unul din cei mai buni oenologi din R Moldova, Constantin Stratan, care gestionează o cramă boutique (Equinox) de numai 5 ha; din mâna unui artist care petrece fiecare weekend în mijlocul viilor sale, cu excepția evenimentelor speciale) nici nu ar avea cum să iasă vreun vin slab.

Curios cum Rara Neagră (același soi cu Băbeasca noastră) se exprimă destul de diferit în mâna oenologilor de peste Prut, în special și pentru că este supusă unei extra maturări în butoaie de stejar nou; cert este că găsim mai multe etichete din acest soi în R Moldova față de România, unde este destul de trecut cu vederea, în defavoarea Feteștii Negre sau a Negrului de Drăgășani. Luchineasa e un asamblaj de Rară Neagră cu Shiraz și l-am găsit pur și simplu delicios. Stratan face vinuri în ediții limitate, deci e opusul noțiunii de brand 🙂

*Vasilis a oferit niște reduceri la vinurile albe la care nu am putut rezista; ce am observat în ultimii ani de petrecut vacanțe de vară în Grecia: ieși mai ieftin dacă te aprovizionezi de aici și pleci cu vinurile în bagaj. În Grecia ori nu găsești decât câteva etichete într-un market ori sunt la prețuri mai mari (total contraintuitiv, dar adevărat); ori mergi, ca mine, în vizită la crame, și ai vinuri și experiențe, dar pierzi zilele de plajă 🙂

Emil Popescu
Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine