La începutul săptămânii am lansat cea de-a treia temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Ce regizor ai vrea să-ți ecranizeze povestea vieții și de ce? Iar pentru cei cu exces de zel, am permis și nararea unui mic scenariu al acestui film.
Concursul se încheie dumincă, 27 mai, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 28 mai. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Florina se califică, din nou, în finală cu textul de mai jos.
***
Regizorul vieții mele aș vrea să fiu eu. Cu siguranță nu aș fi originală, nu as revoluționa industria “cinematografică” mondială dar, cu siguranță aș fi originală în filmul meu. Pentru că, în final, acesta este cel care contează. De el depinde fericirea și nefericirea personală și, de multe ori, și a celor cu care te intersectezi pe drumul spre… ceva (nu știu exact ce, dar asta e altă discuție).
Aș începe prin a monta diferit alte pasaje. Nu toate locurile în care am fost meritau văzute. Nu toate evenimentele trăite meritau trăite. Nu toate experiențele au fost cu folos.
Aș re-distribui rolurile diferit. Aș retrage câteva roluri principale date pe nedrept, fără merit. Aș acorda mai multe șanse unor actori pe care, la fel de nedrept, i-am distribuit în roluri secundare, minore. Meritau mai multe replici, cel puțin. Și mai mult timp.
Aș rescrie muuuulte replici. Aș suprima și mai multe replici. Sunt atât de multe replici care nu trebuiau rostite. Replici care au rănit, care au rămas acolo, undeva, în adâncul conștiintei și care, din când în când, își fac avânt și ies cu putere la suprafață.
Aș rescrie complet pasajul în care pompierul anonim care m-a scos din clădirea în flăcări alaltăieri, mi-a dat masca lui de oxigen. În filmul meu îmbunătățit, i-aș mulțumi. Nu-mi amintesc dacă i-am mulțumit și asta mă frământă.
Și, în final, cand imaginea de ansamblu a filmului ar fi conturată mult mai bine, când aș termina de retușat tot ce am considerat că trebuie retușat, aș șterge tot. Aș lăsa totul așa cum s-a întâmplat. Aș improviza. Pentru că viața e imperfectă, imprevizibilă și nu văd nici un motiv pentru care filmul meu nu ar fi la fel. Pentru că, toate erorile de regizare te fac persoana de azi iar persoana de azi nu e chiar atât de rea și nu trăiește o viață chiar atât de rea (nu suntem în pușcarie, nu-i așa?).
Pentru că persoana de azi învață din greșelile trecute și își construiește un film mai bun, mai matur, pentru mâine.
Pentru că persoana de azi, la capăt de drum, de-abia așteaptă sa-i spuna ultimei persoane de mâine: “You see, you’ve really had a wonderful life.”
Foarte frumos. Felicitari!