E marți, e timpul pentru noua poveste ROZ. Ființa de sex feminin care nu se oprește din evoluat, sufletul curajos și autentic care va intra astă seară în eterul feminin este Sanda Nicola. Una dintre cele mai apreciate jurnaliste românce de televiziune, Sanda a publicat recent o carte în care își asumă, cu bune și cu rele, identitatea. De la relația toxică cu mama ei, complexul provincialului, tata care nu e tatăl, la un copil pierdut, un divorț, o viețuitoare după un diagnostic de cancer de col uterin, infinite atacuri de panică, din nou soție și acum mama fetiței Agnes.
Cât de dur e exercițiul iertării și ce presupune de fapt asumarea propriei identități? Aflăm azi, de la 19 la 21, în cele 2 ceasuri #ROZ. Până atunci, poftiți de citiți în continuare Chestionarul ROZ cu Sanda Nicola.
1. Cine nu ești tu?
Un model.
2. Dacă te-ai mai naște încă o dată și ai avea posibilitatea să iți alegi sexul, ce ai alege?
Feminin.
3. De ce?
Îmi place să fiu mamă și nevastă, îmi plac pantofii cu un pic de toc, rujul și mascara.
4. Din ce ți-ai câștigat primii bani?
Din televiziune, la 17 ani.
5. Cu ce diferă viața ta fața de cum ți-ai imaginat-o în copilărie?
Soțul meu are ochi albaștri și nu e brunet. Mi-l imaginam tuciuriu bine.
6. Ce ai vrea să nu te mai intrebe niciodată oamenii?
Am câteva cunoștințe care, atunci când vorbim la telefon după mai mult timp, întreabă ”ești ok?”. Și întreabă asta cu o intonație iscoditoare, mie îmi sună de parcă s-ar aștepta să mi se fi întâmplat ceva rău. Îmi vine mereu să răspund răstit ”Da, sunt ok! N-ar trebui?”.
7. Gheișă sau fată în casă?
Gheișă.
8. Cel mai fain sfat pe care l-ai primit de la bunica ta?
Pe omul bătrân să-l răsfeți ca pe copilul mic. Tare mult se bucură de o îmbrățișare, de o înghețată. Ei îi place de vanilie.
9. La ce crezi că se gândesc oamenii când se uita la tine pentru prima oară?
”Ce chestie, e înaltă și nu e deloc slabă! La televizor pare mignonă.”
10. Cum ar trebui să fii și nu ești?
Mai mulțumită de mine.
11. Peste cine ai vrea să dai în baie „din greșeală”?
Peste oricine aș da ar fi la fel de stânjenitor încât să nu-mi placă.
12. Ce trebuie să facă un bărbat ca să te topești? Dar o femeie?
Dacă e să mă topesc, mă topesc fără să facă celălalt ceva deosebit. Apreciez o replică bună, un gest spontan, o privire care încălzește, aia care te invită, nu te inhibă.
13. Care ți se pare cel mai nasol lucru la a fi femeie? Dar cel mai mișto lucru?
Cel mai nasol e să te jeneze pantofii ăia cu toc înalt care îți fac picioarele să pară super lungi și suple. Iar cel mai fain lucru e maternitatea, fără nicio îndoială.
14. La ce “treabă barbătească” te descurci mai bine decât ei?
Se zice despre mine că șofez ca un bărbat matur care conduce calm, de plăcere, nu ca să impresioneze.
15. Cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut în ultimele 24 de ore?
Am făcut multe lucruri stupide până la vârsta asta, dar în ultimele 24 de ore chiar am fost cuminte.