Pe 27 mai s-au împlinit doi ani de cînd Radio Guerrilla s-a (re)întors acasă, în aer, după o absență de aproape trei ani. Au fost trei ani lungi, trei ani de consistența unei penitențe, în care așteptarea a fost apa pe care am băut-o și aerul pe care l-am respirat. Un aer din care Guerrilla lipsea, dar ecourile ei erau încă prezente în acest aer cu irizații roz pe care ascultătorii și realizatorii continuau să îl inspire și să îl expire, în așteptarea momentului cînd și unii, și alții vor fi din nou împreună pe aceeași frecvență, pe aceleași frecvențe.

În acea zi de septembrie 2013, cînd aerul s-a făcut cenușă, eram în bucătărie cu reportofonul deschis. Am înregistrat momentul cînd, pe melodia Too many friends de la Placebo, emisia Radio Guerrilla a fost întreruptă. Too many friends s-a transformat într-un white noise pe care nu mi-aș dori să îl mai reascult vreodată.

Însă aerul s-a făcut cenușă doar pentru ca din această cenușă, trei ani mai tîrziu, Guerrilla să renască. Acum, la doi ani distanță de la această renaștere, nimeni nu se mai îndoiește, sper, de disponibilitățile de Pasăre Phoenix ale acestui radio!

Multă vreme m-a urmărit un schimb de replici din filmul La Grande Bellezza:
– Știi de ce mănînc doar rădăcini?
– Nu, de ce?
– Pentru că rădăcinile sînt importante.

Rădăcinile sînt importante nu doar pentru oameni, copaci sau plante. Rădăcinile sînt importante pentru orice și oricine. Unele rădăcini locuiesc în pămînt, altele în memorie, după cum există și rădăcini care locuiesc în aer.

În 2013, cînd a fost izgonită din Paradisul FM, Guerrilla avea deja rădăcini puternice, adînc înfipte în aer. Și cei care au grijă de propriile rădăcini, care nu și le uită și nu uită să și le cultive, au cele mai mari șanse să renască. Noi, cei de la Radio Guerrilla, am avut grijă, nu le-am uitat, nu am uitat, am renăscut.