Istoria navigației a fost mereu legată de istoria exploratorilor. Ăsta a fost primul gând care mi-a trecut prin minte, când am ridicat prima velă din viața mea. Am petrecut aproape 5 săptămâni învăţând despre navigație, așa că astăzi vorbim despre acest mijloc de deplasare.
În antichitate, spre exemplu, navigaţia era cât se poate de periculoasă din cauza fragilităţii şi încetinelii ambarcaţiunilor, a puţinelor cunoştinţe despre mare şi vânturi, dar mai ales din cauza lipsei hărţilor detaliate şi a instrumentelor. În lipsa hărţilor şi a instrumentelor de navigaţie, ghidarea se făcea prin observarea astrelor, iar înaintarea, prin exploatarea fenomenelor naturale. Vikingii excelau la orientarea în funcţie de sensul vânturilor sezoniere şi de direcţia generală a hulei (adică a valurilor).
Avem izvoare istorice care ne confirmă că grecii nu navigau decât din martie până în octombrie (numai în timpul zilei şi pe vreme frumoasă), iar pentru romani, perioada de navigaţie începea în martie şi se încheia în noiembrie. La lăsarea întunericului, totul încremenea, iar oamenii se opreau într-un loc bun de ancorare sau scoteau ambarcaţiunile din apă. Avem multe înscrisuri din antichitate care ne relatează anumite episoade, din care noi putem să ne dăm seama până și de viteza acestor ambarcațiuni. Și asta pentru că acum mii de ani, navigatorii nu obişnuiau să ocolească peninsulele, ci preferau să traverseze uscatul acestora.
În cealaltă parte a lumii însă, lucrurile stăteau altfel. Navigatorii chinezi alcătuiau instrucţiuni nautice, procedeu care s-a răspândit apoi pretutindeni. În plus, aceștia au descoperit și proprietățile uimitoare ale magnetitei și puteau astfel naviga pe întuneric. Prima busolă a apărut acum 2500 de ani, în China. Era vorba despre o bucată de magnetită ataşată unui fir de aţă pentru a se putea roti liber.
Comercianţii arabi au cunoscut busola de la chinezi, apoi au adus-o în Europa pe la 1190. În timpul secolului 12, busola era deja cunoscută în toată Europa. În zona asta a lumii, istoria consemnează primul instrument de navigaţie, atribuit egiptenilor: o prăjină lungă, gradată; aceasta a fost urmată de o sondă alcătuită dintr-o sfoară cu o piatră la capăt… dar parcă intrăm dintr-o dată în prea multe chestiuni tehnice. Săptămâna viitoare vom încerca să găsim un răspuns la întrebarea “de ce navigăm?”.
