CHROMA este o trupă de rock alternativ și punk, formată în 2017, în Țara Galilor. Cei trei s-au întâlnit în liceu și au început să cânte în garajul vocalistei, inițial fiind o trupă de cover-uri.
După absolvire au hotărât să continue cu muzica, așa că și-au schimbat direcția sonoră și au început să experimenteze cu mai multe stiluri.
În pandemie li s-au anulat toate concertele și astfel, s-au închis în casă și s-au apucat să lucreze la materialul de debut. Anul trecut au lansat primul EP, Llygredd Gweledol, care a stârnit numai reacți pozitive din partea criticilor. Câteva din piesele de pe EP au intrat în rotația unor radio-uri precum BBC Radio 1, BBC 6 Music, Kerrang! Radio sau Radio Wales. Majoritatea publicațiilor le-au comparat stilul cu cel al trupelor The Yeah Yeah Yeahs, The Black Keys sau The Gossip.
Acum lucrează la LP-ul de debut. Cea mai nouă piesă a lor se numește Woman To Woman.