Mari regizori în noua stagiune de la Bulandra

Adaptarea unui text esențial din teatrul antic, un policier deștept și plin de umor, o tulburătoare dramă psihologică și un excelent text din dramaturgia contemporană românească – acestea sunt doar câteva dintre poveștile pe care le veți descoperi în această toamnă pe scenele Bulandra, sub semnătura regizorilor Andrei Șerban, Alexandru Dabija, Alexandru Mâzgăreanu și Mimi Brănescu.

Startul noii stagiuni îl dă premiera spectacolului „Family.exe”, text și regie Mimi Brănescu, o dramedie provocatoare, emoționantă și amuzantă despre familie și toate (dis)funcționalitățile ei, programată pentru duminică, 10 septembrie, ora 19.00, la Sala Toma Caragiu (Icoanei). Din distribuție fac parte: Gheorghe Ifrim, Oana Tudor, Manuela Ciucur, Paula Niculiță, Andi Vasluianu, Cornel Scripcaru și Lucian Ifrim, iar scenografia îi aparține lui Andu Dumitrescu.

Tot în acest weekend, pe 9 și 10 septembrie, la Sala Liviu Ciulei (Izvor), va fi prezentată, într-o nouă distribuție, montarea „Obiceiuri necurate” de Tom Smith, în regia lui Mihai Constantin, o comedie de situație construită ca o veritabilă farsă shakespeariană. Îi veți descoperi într-o înlănțuire de situații tragi-comice pe Adrian Ciobanu, Victoria Dicu / AnaIoana Macaria, Maria Veronica Vârlan, Silvana Negruțiu, Ioana Anastasia Anton, Andreea Mateiu, Andrei Huțuleac și Matei Constantin, scenografia: Iza Tărțan.

Până în luna decembrie, la Bulandra urmează premierele a trei spectacole-eveniment – prima va fi „E sânge-n supă”, de Georges Contamin, în regia Alexandru Dabija, o comedie polițistă în care nimic nu e ce pare și care ne dezvăluie, mai amuzant și surprinzător ca nicicând, că vârsta este doar o stare de spirit. Și de spirite. Decor: Nina Brumușilă, costume: Maria Miu.

Urmează „Vânătoarea”, după scenariul filmului nominalizat la Oscar, de Thomas Vinterberg și Tobias Lindholm, adaptare pentru scenă de David Farr, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Un spectacol răscolitor despre vieți nimicite de zvonuri, despre contagiunea fricii, vânătoarea de suflete, dar și despre încredere, speranță și nevoia profundă de iubire. Scenografia este semnată de Maria Miu, iar muzica îi aparține lui Alexandru Suciu.

Finalul de an înseamnă și revenirea la Bulandra a legendarului regizor Andrei Șerban, care propune, pentru luna decembrie, o redescoperire a lui „Oedipus” de Sofocle, în lectura proaspătă și adaptată vremurilor de acum, a regizorului și dramaturgului Robert Icke. Temele profunde lansate de piesa lui Sofocle, acum peste 2000 de ani, sunt mai relevante ca niciodată, în acest spectacol despre greșelile trecutului, destin și profeții împlinite.

Toate premierele și evenimentele speciale vor fi anunțate pe pagina teatrului, www.bulandra.ro, precum și pe toate rețelele de socializare, iar biletele sunt disponibile la casele de bilete ale teatrului, deschise zilnic între 12.00 și 20:00, sau online pe blt.ro și eventim.

Vă așteptăm la teatru!

***

Fotografii: spectacolul Family.exe, credit foto Andrei Gîndac.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine