În celebra sa carte In Pursuit of Silence: Listening for Meaning in a World of Noise, George Prochnik relatează o întîmplare despre un tînăr călugăr care a venit să trăiască în mînăstirea unde se afla Ajahn Chah, unul dintre liderii budiști proeminenți ai secolului XX. Oamenii care locuiau în oraș, în vecinătatea mînăstirii, țineau o serie de festivaluri unde se cînta și se dansa toată noaptea. Cînd, la ora trei și jumătate dimineața, călugării se trezeau pentru a-și începe meditația, petrecerile din oraș începute cu o seară în urmă încă erau în toi. În cele din urmă, într-o dimineață, tînărul călugăr i s-a plîns lui Ajahn Chah că zgomotul îi deranjează meditația, că nu poate medita cu toate acele zgomote pe cap, iar Ajahn Chah i-a răspuns: „Nu, zgomotul nu te deranjează, tu deranjezi zgomotul“.
Da, se întîmplă uneori ca oamenii să deranjeze zgomotele, cum s-a și întîmplat de curînd pe Arena Națională, cînd, deranjat de prezența unei anumite persoane, un puternic zgomot de bucurie s-a transformat pentru cîteva zeci de secunde într-un violent zgomot de furie. Așa se-ntîmplă.
Frumos!
Minunat si plin de sens