Ioana Streza / M. Univers suntem toți!

La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Dacă ai fi câștigătoarea/câștigătorul titlului de Miss/Mister Univers, cum ar suna discursul cu care ai reușit să înhați trofeul?

Concursul se încheie dumincă, 24 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 25 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste. 

***

Ne aflăm în sala de spectacol a unui hotel luxos din Las Vegas. Zeci de conuri de lumină dansează pe scena inundată în fum, în timp ce o melodie sprințară pulsează surround. 

Se face liniște, se lasă întunericul și pe scenă apare o siluetă scăldată într-un singur spot luminos concentrat. În fața siluetei, dar mai jos, lângă scenă, se văd 6 capete contre-jour: jurații. 

Suntem părtași la finala concursului de frumusețe “M. Univers”.

Deodată, silueta începe să se miște nonșalant pe scenă, dintr-o parte în alta, cu microfonul în mână:

-Bună seara Las Vegas! Vă îmbrățișez! Bună seara onorat juriu! Sunteți minunați! Și tu și tu și tu! Arată la întâmplare cu degetul spre public; se aud aplauze și urale în crescendo. Silueta face un semn cu mâna în aer, sala se potolește.

-Vreau să vă spun o poveste: a fost odată un copil mărunțel născut într-o familie defavorizată, la marginea unui oraș modest dintr-o țară din lumea a 3-a. Era mezinul familiei, nevoit mereu să poarte hăinuțele învechite ale celor mai mari, peticite și decolorate, visa ca într-o zi să îmbrace un costum nou, să călătorească în jurul lumii și să facă ceva măreț.  Pe ecranele amplasate de-o parte și de alta a scenei sunt  afișate acum imagini din public: fețe serioase, triste, unele chiar înlăcrimate. Discursul se aude din nou în forță:

– Ceilalți copii râdeau, chiar și cei mari îl luau peste picior cu sfaturi lipsite de optimism. Dar acest copil avea un vis pe care l-a păstrat cu grijă în inimă: voia să ajungă departe! Însă, din cauză că s-a născut cu piciorul stâng ușor mai scurt ca dreptul, avea un mers șchiopătat. Credeți că asta l-a oprit din a-și urma inima? O rumoare optimistă se revarsă din sală. Discursul continuă:  

-Nu! Bineînțeles că nu! La 9 ani, acest copil nefericit, dar încrezător în viitor, a făcut varicelă. Boala chinuitoare i-a umplut corpul de vezicule pruriginoase ce i-au lăsat semne adânci în piele. Să fi fost acest lucru o piedică pentru planul său? Sala este din ce în ce mai vioaie.

-Nu! Bineînțeles că nu! Au urmat anii adolescenței, marcați de o acnee teribilă și fluctuații în greutate pe fondul unei crize acute de personalitate. Cicatricilor de varicelă li s-au adăugat câteva de la acnee. Războiul cu kilogramele a avut victime colaterale: unele kilograme s-au dus, dar câteva vergeturi s-au strecurat pe ici și colo. Dar ce credeți? Acel copil a renunțat la dorința sa arzătoare? Sala e deja în extaz, se aud aplauze și urale.

-Nu! Nici aceste încercări nu au reprezentat obstacole suficient de mari în calea visului și a fericirii!

 Pauză de câteva secunde pentru sporirea efectului dramatic, sala anticipează momentul culimanat, se simte tensiunea în aer.

– Ați ghicit! O văd pe fețele voastre! Acel copil sunt eu! Iată-mă acum în fața voastră, în finala M. Univeeers!

 Aplauze frenetice, publicul s-a ridicat în picioare.

– Știu! Nu sunt o frumusețe rară dar visul… VISUL a biruit. Mi-am dat seama că nu e vina mea că m-am născut cu un picior mai scurt, nu e vina mea că am făcut varicelă, acnee și că m-am îngrășat în adolescență. De ce să las aceste lucruri să mă doboare?

Oamenii din sală dau aprobator din cap și își aruncă unul altuia priviri complice.

-Vreau să vă simțiți cu toții frumoși azi, alături de mine! Toți sunteți minunați! Și tu și tu și tu!

Aplauze și lacrimi, lacrimi și aplauze…

Se afișează notele.

Visul a biruit, juriul e biruit.

Nu mai există niciun dubiu, M. Univers poate fi oricine, M. Univers suntem toți! 

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine