Cine v-a lucrat aici?

E vremea activităților de făcut în perioada asta a anului. La așa titlu aș putea merge direct către cea mai evidentă dintre questiile pe care să le faci în perioada asta pentru ca la vară să îți fie mai bine și anume……… ai grijă cu ce straturi te înconjori acum și-o să vrei să scapi de ele până în vară. Sau, cu alte cuvinte ai grija la cât mănânci și ce mănânci în perioada asta când corpul are tendința firească de a sedimenta mai bine. Dar n-o să merg pe acest tărâm prea mult. O să zic că e suficient că am „survolat” un pic zona și voi merge către una dintre cele mai importante activități de făcut zilele astea: revizia bicicletei care te-a suporat toată vara. Sau a bicicletelor, daca ești genul mai norocos.

Asta e o activitate pe care cei mai mulți dintre noi preferă să o facă primăvara, la începutul sezonului. Ideea e că în acea perioadă mai toate service-urile de biciclete sunt super-aglomerate, ceea ce înseamnă că în mod evident draga ta bicicletă, desi va beneficia de o revizie, nu va avea parte de cea mai mare atenție. Asta întărește ceea ce v-am zis ceva mai sus că în perioada asta service-urile sunt mai libere și mecanicii pot lucra pe îndelete. Nici n-are rost să zic de faptul că primăvara sunt mari șanse ca o revizie să dureze și doua-trei săptămâni….Eu am învățat să fac asta de câțiva ani și n-aș schimba pe nimic acest comportament.

Tot în perioada asta decid și ce upgrade-uri să mai fac la bikla. Dincolo de bucuria sezonului de reduceri am și mai mult timp să analizez componente și tehnologii. E fain tare research-ul pe care îl faci. Și cum, în ceea ce mă privește, visarea la o noua bicicletă este o constantă, permanent îmi construiesc variante de echipări, în funcție bikla vizată. Scuze, n-am avut biklă când eram mic, iar acum vreau să le am pe toate.

În perioada asta e bine și să iți creionezi un calendar de activități pentru sezonul următor. Întotdeauna un plan te ajută să prioritizezi ceea ce îți aduce bucurie. În lipsa lui e posibil să alergi mai mult fară o direcție clară și asta te face doar să pierzi mai multă energie.

Și tot în perioada asta ar fi interesant daca ai putea face ceva în direcția schimbării în bine a vieții unuia dintre cei din jurul nostru care doar se uită la activitățile în care noi facem mișcare în mod conștient, dar ei nu fac pasul spre direcția asta. Concret, oferă-i o înscriere la un eveniment de anul viitor. În perioada asta iți poți trece și asta în plan ca să beneficiezi și de cele mai bune prețuri. Pentru că întreaga lume interioara în care ne dezvoltăm trebuie să depășească granițele propriului eu. Ne vom dezvolta mai frumos știind că am contribuit activ la aducerea bucuriei și pentru cei de lângă noi.

Și tot în perioada asta avem mai mult timp de citit. Yeah! De specialitate să fie, pe zona de activități, cu povești incredibile.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine