E o prejudecată că le poți cere iertare doar celor cărora le-ai greșit. Foarte bine le poți cere iertare și celor care ei ți-au greșit ție („Iertați-mă, doamnă X, că mi-am rupt mașina în gropile orașului pe care nici cel mai mare acoperămînt al Maicii Domnului nu le-ar mai putea astupa!“; „Iertați-mă, domnule Y, că mi-ați furat portofelul, ca să nu zic țara, ca să nu zic viitorul!“), după cum poți să le ceri iertare și celor care ți-au făcut un bine („Iertați-mă, domnule, că ați fost atît de amabil cu mine, încît mi-ați oferit acest Bentley alb, cu număr de Ilfov, n-ar fi trebuit niciodată să vă pun într-o asemenea situație!“; „Iertați-mă, domnișoară, că ați fost atît de amabilă încît m-ați invitat la cofetărie să îmi cereți prietenia în căsătorie, cînd puteați să mi-o cereți, mai simplu, pe Facebook, cum se face mai nou!“ etc.).
Însă adevărații rafinați își cer iertare doar celor cărora ei le fac lor un mare bine („Iertați-mă, dragii mei, pentru aceste mii de kilometri de autostradă în care poți ajunge oriunde de oriunde! Iertați-mă pentru aceste spitale imaculate, cu aparatură de ultimă generație și cu personal înalt calificat, în care vin să se trateze pînă și străinii, mai ales nemții, japonezii, americanii și thailandezii! Iertați-mă pentru școlile performante de care au parte copiii voștri, atît de performante, încît școlile din Finlanda par niște glume făcute după prea multe pahare de Finlandia! Iertați-mă pentru acest stat de drept ireproșabil, pentru această democrație performantă! Iertați-mă că eu și colegii mei am muncit zi și noapte pentru voi ca să vă fie bine, iertați-mă!“)
Iertati-ma ca am citit acest articol si nu reusesc sa iert mereu