La începutul săptămânii am lansat cea de-a opta temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: O scrisoare către tine, pe care ai vrea să o citești peste 10 ani. Ce ți-ai spune? Ce vrei ca viitorul TU să știe 10 ani de acum încolo?

Concursul se încheie dumincă, 1 iulie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 2 iulie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Sub pseudonim, primim un text pe care nu putem să nu-l împărtășim cu voi.

***

Am cam 2 ore de răgaz, doar ale mele! Iți vine să crezi?! Băieții sunt ieșiți puțin. Atât doar: sper ca azi să nu fie o zi bună de făcut cucuie… Dar gata cu asta! Mai bine pun de o cafea, totul începe cu o cafea…

Este apus. Un apus ruginiu și cald de toamnă. Anotimpul meu de suflet. Și în timp ce aburii cafelei proaspăt preparate îmi invadează simțurile, îmi privesc reflexia în geamul ferestrei deschise. Peste câteva zile este ziua mea. Împlinesc 43 de ani. Ce vârstă! Parcă nu-mi spune nimic. De pe la 20 de ani, fiecare an ce s-a adunat în exterior nu a reușit să mă mai impresioneze în interior. Și nici bilanțuri nu obișnuiesc să fac, decât de anul nou, un bilanț rapid, cât ține focul de artificii de la miezul nopții. Unii își pun deoparte sticle de băutura fină, să se învechească și să le deschidă în zile speciale. Dar eu nu am făcut asta. Aștept de ceva timp să se apropie ziua mea și să deschid un dar pregătit de mine, pentru mine, pus bine într-un sertar, acum 10 ani.  Și acum pare să fie momentul potrivit.

Deschid plicul. Hârtia este încă albă, nu a îmbătrânit, doar eu să fii făcut asta? Mă așez în fotoliu, cafeaua e caldă și bună. Și citesc.

“Draga mea,

Au trecut 10 ani… Oare cum ești tu acum?

…

Să îți amintesc cum erai în urmă cu 10 ani… Aveai 33 de ani aproape și erai pierdută. Cuvintele ce se învălmășeau în mintea ta erau: dezamăgire, confuzie, neîncredere, prăpastie, neant, indiferență, frustrare. Pierduseși controlul. Închipuie-ți, tocmai tu. Cumva, totul s-a năruit. Într-o zi ai văzut asta clar. Totul s-a schimbat. Nimic nu mai putea fi așezat la fel. Crenelurile castelului tău sunt dărâmate de bătăliile repetate și fără sens din ultimul an și ceva. Omul tău, care putea să te înalțe pe cele mai frumoase culmi, te-a doborât. Puțin câte puțin. Fără să vezi, fără să știi. Vai, și acesta era idealul tău – fericirea în doi.

Știai cum nu este bine să faci și ai încercat să clădești și nu să dărâmi. Și totuși… cumva, omul de lângă tine a pierdut încrederea și a început să lupte împotriva ta, împotriva voastră, fără să mai vadă clar în fața ochilor, fără să vadă cum, în felul acesta, te pierdea definitiv, cum te rănea cu privirea, cu gândul și cuvintele lui. Și oricât i-ai fi explicat, era în zadar, era orb și surd, hotărât să distrugă tot. Și ce era mai trist era că nu voia să înțeleagă ce se întâmpla cu tine.

Acum… Ce faci acum? Uită-te în oglindă bine, ești la o răscruce și trebuie să alegi. Bine de data asta. Totul trebuie clădit iar, de la temelie.

Știu, îți vine să țipi, să strigi…aveai nevoie de atât de puțin ca să nu mori pe dinăuntru. Știu că simți că nu mai poți iubi, că nu mai contează nimic. Din păcate ești singură acum. Tu cu tine. Alege.

…

Acum, ca citești aceste rânduri, înseamnă că au trecut alte 10 toamne prin părul tău.

Sper ca ești fericită cu ce ai ales… sper că te simți apreciată și iubită. Și sper că poți iubi din nou. Iubirea aceea… dintre un bărbat și o femeie, este singura care te poate face să respiri iar.

Sper că ești o mamă bună. Sper că băieții tăi încă se pot distra cu tine când ieșiți împreună. Îi simți fericiți, le simți aripile? Sunt pregătiți de zbor?

Sper ca te uiți în oglindă și ești împăcată cu tine. Ești tânără. Niciodată nu e prea târziu. Trăiește.

Cu drag,

Sufletul tău de acum 10 ani“.

Cafeaua s-a terminat. Foile scrisorii sunt căzute pe genunchi. Sunt împăcată cu mine? Hmm, nu este o întrebare simplă. Totul a fost așa… așa de neașteptat de anevoios. Simt că meritam mai mult, simt că am primit prea puțin înapoi.

Deodată, râsetele curate ale băieților mei au spart tăcerea rece.

Cu drag,

Eu…sau tu…sau ea…