Ne creăm singuri realitatea. Nu, nu e sloganul fantezist New Age, la modă în ultimii ani. A spus-o chiar Împăratul Romei. Marcus Aurelius, poate singurul împărat filosof desprins din ideile lui Platon. Nimic nu e bun sau rău, spunea el în timp ce decima hoardele de marcomani. Nimic nu e realistic sau nerealistic. Există doar ceea ce gândim în legătură cu o anume situație.
Stoicismul: Filosofie Practică pentru Vremuri Tulburi
Semnificația lucrurilor nu stă în lucrul în sine ci în atitudinea vis-a-vis de acel lucru. Asta n-a mai zis-o el, ci Antoine de Saint Exupery. Ideea e că practica stoică admite și acceptă că sunt atâtea și atâtea în vârtejul vieții asupra cărora nu avem nici un fel de control. Nenorociri, năpaste și necazuri care sunt în afara puterii noastre de decizie.
Dar “veste bună!”, spune Zeno din Citium, fondatorul stoicismului. Nu contează problemele. Ceea ce e important este cum alegem să reacționăm la toate aceste chestiuni inevitabile. Asta stabilește calitatea vieții noastre. Asta ne aduce la urmă fericirea. Iar asta se află sub controlul nostru. Este un concept căruia stoicii îi spun Dihotomia Controlului și este pe cât de simplu, pe atât de util. Dacă problema e în puterile tale, fă tot ce e omenește posibil să o rezolvi, dacă nu e, nu-ti mai pierde nicio secundă din viață gândindu-te la ea.
Obstacolele Ca Oportunități: Gândirea Stoică despre Creșterea Personală
Nicio filosofie elenistică nu avea cum să nu țină cont de Socrate, astfel că stoicii și-au însușit îndemnul Cunoaște-te pe tine însuți. Stabilește cine ești, care îți sunt valorile, ce vrei să manifești în viața asta. Caută claritate și simplitate în lucruri. Caută pacea minții și calmul. Nu te lăsa distrat de evenimente exterioare, nu îți irosi energia prețioasă a vieții cu ce cred ceilalți. Desigur e nevoie de o autoexaminare serioasă ca să știi ce are valoare și ce nu în viața ta și ce sens vrei să-i dai acestei vieți. Asta ne-ar spune astăzi Epictet și Marcus Aurelius. Asta după ce s-ar mira un pic poate, că în două mii de ani, în afară de smart-phone și bombe nucleare, suntem tot aceiași oameni plini de frici, răutate, vicii și ego. Așa că învățăturile lor sunt numa’ bune azi, ca și acum două mii de ani.
Ciudat cum nu am evoluat deloc, nu-i așa? Va ieși vreodată omenirea din acestă perpetuă cădere și agățare de câte o salvare? E omul sortit să fie mereu incomplet și să fie nevoit să-și construiască singur soluții spirituale și filosofice pentru a putea supraviețui? Sau va veni o vreme când sfaturi ca ale stoicilor sau altora vor fi devenit desuete, căci Omul va fi atunci deplin, va fi una cu Universul?
Nimeni nu știe. Dar până atunci să vedem ce mai zic stoicii legat de micile noastre probleme de zi cu zi. Stoicii ar fi spus, de exemplu, că astfel de întrebări sunt inutile. Nu avem nevoie de întrebări fără răspuns și de filosofări redundante ca să atingem fericirea. Acestea sunt doar distrageri de la calea de urmat. Focusul trebuie să rămână pe ceea ce e esențial. Înțelepciunea nu constă în sofisme.
Înțelepciunea este unul din cei patru stâlpi ai practicii stoice. Ceilați sunt Curajul, Dreptatea și Cumpătarea. Acestea sunt de fapt Virtuțile stoice. Stoicii spun că înțelepciunea se cultivă prin citit și cunoaștere și permanenta provocare a vechilor idei. Dar ca să devină Virtute, Înțelepciunea trebuie să treacă la acțiune, să devină activă, să fie folosită pentru a schimba viața de zi cu zi. Viața noastră și a celor din jur. Altfel e doar un cumul de cunoștiințe. Stoicismul este, în ciuda a ceea ce se mai crede, o filosofie a acțiunii, a luptei. Nu este o filosofie a apatiei, a indiferenței, a nepăsării față de ceea ce e în jur. Nu. Ar fi absurd să trecem prin viață evitând conflictul sau rămânând indiferenți la piedici. Stoicii spun că trebuie să primim adversitățile cu brațele deschise. Fiecare obstacol este o ocazie să creștem. Creștem, de altfel, doar prin obstacole, nu pe lângă ele. Toate problemele de care ne-a fost teamă pâna ieri, să fie de mâine șansa de a deveni oameni mai buni. Și asta cere Curaj. O altă virtute a stoicilor.
Curajul e acceptarea riscului și a face ceea ce trebuie chiar și când asta înseamnă să fim răniți, fizic sau emoțional. A face ceea ce trebuie, atunci când trebuie, chiar dacă ne e frică să o facem. Și e nevoie de curaj, pentru a face Dreptate. Dreptatea, a treia virtute. Dreptate este, la stoici, despre echilibrul în lume, despre a face o lume mai bună. Iar echilibrul vine din Cumpătare. Ultima mare Virtute. Cumpătarea, adică rezistența la dorință, abținerea de la exces, balanța între plăcere și durere. Un fel de justiție interioară ce devine apoi universală.
Toate aceste patru virtuți se întrepătrund, pare că nu se poate una fără alta, sunt patru aspecte ale aceleiași idealizări umane, patru puncte cardinale ale aceleiași hărți, pe care noi tot nu o dibuim.
Amor Fati: Iubirea sorții și acceptarea senină a destinului
Epictet spune că formula pentru măreție este să ne acceptăm soarta oricare ar fi ea. Mai mult chiar. Să o iubim. Amor Fati. Iubirea sorții. Este soarta noastră așa că trebuie să o iubim. Nu să o acceptăm cu resemnare, cum de multe ori cuvântul stoic sugerează astăzi. Ci cu seninătate.
Spune Da! lumii, Spune Da! vieții! Nu putem controla lumea. Dar putem controla cum o privim. Putem să acționăm cum se cuvine, să acționăm conform celor patru Virtuți, să fim recunoscători că ni se arată ceea ce ni se arată în cale. Să profităm de ocazia de a deveni mai buni, ocazie care ni se oferă cu fiecare impediment, cu fiecare încercare, cu fiecare piedică.
Stoicismul nu e o teorie intangibilă, cât o metodă palpabilă, o cale spre o viață fructuasă, către o existență plină de sens, ghidată de valori și virtuți. Și putem să o facem noi înșine cu mâna noastră. A spus-o un împărat roman până la urmă. O știi el ce-o știi.
În 14 iunie, filosofăm pe îndelete despre stoici și aplicarea stoicismului în viața de zi cu zi la Fundația Calea Victoriei, în cadrul evenimentului Stoicismul: filosofii antice pentru probleme moderne.
***
de Mihnea Urs.
