Lumea jocului The Witcher e imensă, poveștile în care te poți pierde sunt mult mai multe decât cele scrise de Sapkovsky, iar alegerile pe care ești nevoit să le iei duc la mai multe finaluri posibile. CD Project Red a influențat cu conceptele și sistemele de joc specifice Witcher multe producții ulterioare, din partea unor studio-uri mult mai mari și cu tradiție. Cum ar spune polonezii în engleză, ceea ce au făcut e cu adevărat “groundbreaking”.
Ținând cont de dimensiunile impresionante ale doar celei de-a treia părți, Wild Hunt, extensiile Hearts Of Stone și Blood And Wine ar putea fi considerate lansări în sine, dacă nu ar avea nevoie de jocul de bază.
Nu eram atât de ocupat când am reușit să termin The Witcher 3 pe cât sunt acum, probabil de aceea am avut și cum să profit de modul New Game Plus, care te lasă să îl reîncepi cu bunurile și abilitățile cu care îl termini și care îți dă posibilitatea, bineînțeles, unui alt parcurs, nu mai puțin neașteptat. E singurul joc pe care am vrut să-l experimentez de două ori și, având în vedere cât de mult am insistat cu proporția lui, nu e lucru puțin, ca să zic așa.