Bucharest International Dance Film Festival este locul în care filmul și dansul mereu au o poveste comună. Publicul este invitat să ia parte la cea de-a 10 ediție a festivalulului care are loc între 5 și 8 septembrie.
Programul festivalului cuprinde peste 30 de evenimente: patru filme de dans (premiere naționale), o competiție de lungmetraje selectate din peste 20 de țări, un spectacol de dans contemporan, tururi ghidate, ateliere și o expoziție VR.
Bucharest International Dance Film Festival, Ediția a X-a, este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024.
În centrul festivalului se află secțiunea BIDFF Films cu patru de lungmetraje în care dansul, corpul sau mișcarea joacă rolurile principale, prezentate pentru prima dată pe marile ecrane din România.
What the hell happend to Blood, Sweat & Tears?
Un thriller politic despre rock-ul între seceră și ciocan care se vede la :
Cinema Elvire Popescu- joi, 5 septembrie/ 18:30
Bilete aici.
Sinopsis:
Documentarul se află în regia lui John Scheinfeld și prezintă saga ciudată, plină de intrigi a primei trupe de jazz rock din America, care a susținut concerte dincolo de Cortina de Fier, în cadrul unui turneu în Iugoslavia, Polonia și…România, finanțat de Departamentul de Stat al SUA. Turneul a avut loc în 1970, când trupa a devenit proaspăt laureată cu premiul Grammy pentru Cel mai bun album al anului (întrecând The Beatles cu al lor „Abbey Road”).Ca majoritatea tinerilor americani de la vremea respectivă, membrii formației erau critici vehemenți ai administrației Nixon și ai Războiului din Vietnam. Turneul dincolo de Cortina de Fier pare astfel un demers bizar din partea unei trupe aflate pe culmile succesului. La întoarcerea, trupa cade victimă tensiunilor sociale și culturale într-o Americă din ce în ce mai divizată, nu foarte diferită de cum este acum.
BODY ODYSSEY
Un film despre provocarea normelor sociale și lupta dintre ideal și realitate se vede la:
Cinema Elvire Popescu- vineri, 6 septembrie/ 20:30
Bilete aici.
Mona este o culturistă profesionistă care se antrenează pentru un campionat mondial, existența ei fiind o căutare spasmodică a perfecțiunii și frumuseții. Viața îi este urmărită îndeaproape de antrenorul ei, care îi monitorizează acțiunile zilnice ca un demiurg: somnul, alimentația, antrenamentele, dozele de doping, temperamentul și chiar viața sexuală. Această rutină este întreruptă odată cu apariția unui tânăr: o singură și scurtă întâlnire sexuală îi dă peste cap disciplina și voința. Corpul ei va începe să evolueze într-o entitate separată, cu o personalitate diferită.
Body Odyssey este filmul de debut al regizoarei Grazia Tricarico și a fost selectat în competițiile principale ale festivalurilor internaționale de film Tallinn Black Nights și Raindance.
MEMORIES OF A BURNING BODY
Tabuurile din jurul sexualității feminine sunt amintite cu o candoare admirabilă într-un film care se vede la:
Cinema Elvire Popescu- sâmbătă, 7 septembrie / 20:30
Bilete aici.
Sinopsis:
Crescute într-o epocă represivă în care sexualitatea era tabu, Ana, Patricia și Mayela au ajuns să-și înțeleagă feminitatea pe baza unor reguli nespuse și a unor obligații implicite. Acum, vocile lor neînfricate se întruchipează într-o singură femeie în vârstă de 65 de ani, care revizitează o viață caleidoscopică, întrepătrunsă de amintiri, secrete și dorințe ascunse.
„Memories of a Burning Body” este regizat de Antonella Sudasassi Furniss și a câștigat Premiul Publicului pentru cel mai bun lungmetraj de ficțiune în cadrul secțiunii Panorama la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2024.
THIS IS BALLROOM
Un film optimist și încântător de rebel se vede la:
GRĂDINA CU FILME – CINEMA & MORE, vineri, 6 septembrie / 21:00
Cinema Elvire Popesco- duminică, 8 septembrie/ 21:00
Bilete aici.
Sinopsis:
Apărută în New York-ul anilor ’60, când două regine de culoare au lăsat în urmă concursurile de frumusețe dominate de albi pentru a-și crea propria scenă, cultura ballroom a fost pentru mult timp un spațiu al libertății, exprimării și transgresiunii. Aproape 50 de ani mai târziu, scena de ballroom din Brazilia este înfloritoare, cu case care predau arta shade-ului în întreaga țară.
Regizat de artiștii queer brazilieni Juru și Vitã, „This Is Ballroom” pune în scenă un ball real, într-un depozit din oraș. Cu o coloană sonoră zgomotoasă, filmul nu ia pauză decât pentru a ilumina viețile protagoniștilor săi trans; departe de ringul de dans, interviurile dezvăluie tensiuni rasiale și de gen. Surprinzând spiritul unei noi generații în devenire, „This Is Ballroom” celebrează această lume ca spațiu generos și transformator pentru persoanele queer de culoare.
Competiția Internațională de Scurtmetraje este împărțită în patru calupuri: Land Of the Unmarked / Land of Fluids Outlines / Land of Living Frames / Land Of Flickering Bodies. Scurtmetrajele pot fi urmărite la Cinema Elvire Popesco, Muzeul Țăranului Român, Teatrul Masca, Grădina cu Filme, Roaba de Cultuă și Apollo 111. Programul și descrierea scurtmetrajelor este disponibilă pe site-ul festivalului.
S-au pus în vânzare biletele și pentru expoziția BIDFF VR, în colaborare cu /SAC @ MALMAISON. Expoziția este deschisă pe parcursul festivalului și prezintă lucrări semnate de artiști prezenți la festivaluri renumite precum Cannes Film Festival și Venice Film Festival: Human Violins: Prelude ( Ioana Mischie), Floating with Spirits (Juanita Onzaga) și Oto`s Planet (Gwenaël François).
Acesta vă vor transforma vizita într-o călătorie interactivă printre diversele straturi ale realității, de la fabule cosmice sau povești șamanice, până la cele inspirate din viața reală.
BIDFF Expand înseamă: o piesă coregrafică – Les Vagues, un spectacol lectură – Cronici cosmice: Corp și Mitologia Genului ( ADAM/ Ada Mușat, Andre Rădulescu, Andrei Dudău, Andy Andreea, Aron Madon, Ioana Chițu, Ion Cotenescu/ cote.ggml , Oana Micu, Paula Dunker, RAJ. ) și o instalație artistică dedicată dansatoarei și coregrafei Adina Cezar, gândită de coregrafa și dansatoarea Andreea Novac: Gesturi, poziționări artistice și rezonanțe afective | Adina Cezar și Compania Contemp.
Un highlight al secțiunii este solo-ul coregrafic și sonor, Les Vagues, în regia coregrafei Lucie Eidenbenz, inspirat din romanul-poem The Waves al Virginiei Woolf. Spectacolul este un trialog între un dansator, un sound designer și un colectiv de artiști vizuali și promite o experiență poetică, multi-senzorială. Informații și bilete aici.
În cadrul BIDFF Exhange va avea loc un forum dedicat stării actuale și viitorului filmului de dans în Europa, care avea loc la Modul Cărturești, în data de 7 septembrie, începând cu ora 15:00. Acesta o să fie moderat de Simona Deaconescu (RO), fondatoarea BIDFF. Invitați: Samuel Retortillo (ES), Lucia Carolina De Rienzo (IT), Sarah Moller (DE), Jessie Keenan (NI). Detalii aici.
Juriul din acest an este format din Lucia Carolina de Rienzo (vicepreședinta COORPI și producătoare de dans, artă digitală și film de dans. Este co-directoare artistică a concursului național La danza in 1 minuto, co-creatoare și producătoare executivă a rezidenței artistice internaționale CAMPO LARGO, Italia), Fu LE (coregraf – Performer – Filmmaker, Director al companiei Tetrapode, artist asociat la Istres Dance House, Franța), Iztok Kovač (director artistic al Centrului Cultural EN-KNAP Productions și Španski borci, coregraf, pedagog, creator și dansator de renume internațional în domeniul dansului contemporan,Slovenia). Pe lângă membrii juriului, invitați speciali precum Marius Hodea, Ioana Mischie vor susține câteun masterclass despre producția VR, coregrafa și dansatoarea Catrinel Catană, care o să suțină ateliere de (cine)dans pentru copiii din grija celor de la PlayHood – Asociația Ferentari și Lucie Eidenbenz, care o să susțină un atelier de dans.
Bucharest International Dance Film Festival presupune mai multe evenimente inedite: proiecția – retrospectivă cu scurtmetrajele de dans care au câștigat pe parcursul celor nouă ediții Bucharest International Dance Film Festival, proiecții Off Competition , tururi ghidate care conectează participanții cu spații din București în care coregrafa Adina Cezar s-a format, a dansat și a creat, precum și decernarea premiilor BIDFF#10 și proiecția scurtmetrajelor care au câștigat competiția din acest an.
Descoperiți programul atât pe siteul festivalului bidff.ro, cât și pe paginile sale de Facebook și Instagram.
Trailer festival: youtu.be/KEPvLAhHmz4
—–
Bucharest International Dance Film Festival este organizat de Asociația Tangaj Collective.
—-
„Bucharest International Dance Film Festival. Ediția a X-a” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Festivalul este sprijinit de Institutul Francez, Institutul Cultural Român, de ICR Madrid, ICR Roma, ICR Berlin, ICR Londra, Institutul Italian de Cultură, Prohelveția și Acuarela.
***
Văzut de Radio Guerrilla.