Flat Party – It’s All Been Done Before

Flat Party este o trupă de alternative rock formată în 2022, în Bath, Anglia. Inițial proiectul era format din doi colegi de facultate, Jack și Rory, care se întâlneau săptămânal în sala de repetiții a facultății lor, pentru a realiza jam session-uri după ore. La scurt timp, cei doi și-au dat seama că vor să continue cu muzica ”full-time”, așa că au mai făcut rost de patru membrii și astfel, s-a născut Flat Party.

În 2021, s-au mutat din Bath în Londra, unde s-au apucat să lucreze la primele lor piese, la Abbey Road Studios. Un an mai târziu, în 2022, au lansat primul single, Fish, piesă care a atras atenția criticilor britanici. Aceștia au spus despre ei că ”din punct de vedere muzical, cei șase se încăpățânează să nu aparțină vreunui gen anume”. La scurt timp, piesa a ajuns în playlist-ul Spotify ”Hot New Hits”. Anul trecut au semnat cu cei de la Submarine Cat Records, iar la câteva luni distanță, au lansat și al doilea single, Dig Up Concrete With A Plastic Shovel.

În vara anului trecut au plecat într-un mini-turneu prin Marea Britanie. De-a lungul timpului au reușit să bifeze festivaluri precum Life In Death Festival, Night Currents Festival sau Cro Cro Land.

Printre influențele lor muzicale se numără trupe și artiști precum Big Star, Lava La Rue, Suede, Sparks, Japanese Breakfast și David Bowie.

Anul acesta au lansat EP-ul de debut, auto-intitulat, iar acum lucrează la al doilea EP. Cea mai nouă piesă a lor se numește It’s All Been Done Before.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău