L E M F R E C K – Fine

L E M F R E C K, sau după numele său din buletin, Lemark Freckleton, este un artist de origine jamaicană, născut și crescut în Newport, Țara Galilor. Artistul s-a apucat de muzică încă de mic, datorită tatălui său, liderul unei biserici penticostale din localitate. Astfel, Lemark a început să cânte pe la vârsta de 8 ani în cadrul bisericii tatălui său, iar prin intermediul programului Gwent Music, a învățat să cânte la patru instrumente.

În 2018, artistul s-a mutat la Londra, pentru a avea acces la scena muzicală de acolo. Timp de un an, s-a închis în studio și s-a apucat de compus piese. În 2019 a lansat primele sale single-uri, care au atras atenția pulicațiilor britanice. A debutat cu un concert în Cardiff, ce a inclus o experiență imersivă VR și un live band. Criticii i-au lăudat capacitatea de a combina stiluri precum R&B, hip-hop, grime și gospel, într-un sound specific și extrem de personal, comparându-i deseori profunzimea cu cea a artistului vizual Francisco Goya. Lemark abordează des în muzica sa teme precum rasismul, discriminarea și singurătatea.

Anul acesta a semnat cu cei de la Noctown Records, iar câteva luni mai târziu, a lansat albumul de debut, Blood, Sweat & Fears. La scurt timp după lansare, a plecat în primul său turneu prin Marea Britanie. De asemenea, tot anul acesta, a câștigat premiul Welsh Music Prize și a fost nominalizat la două categorii, la premiile BAFTA.

Printre influențele sale se numără artiști precum Sampha, Pa Salieu, Skepta și Dizzee Rascal. În prezent lucrează la un nou material.

Cea mai nouă piesă a lui se numește Fine.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău