Un tip obișnuit se trezește dimineața
Nu e nimic remarcabil nimic mai plăcut ca rutina
când ești singur și nu-ți dorești mai mult
Banii nu-mi permit decât un imaginar mai intens;
nu mă apropie și nici nu mă îndepărtează de voi.
Ud plantele când trebuie să iau o decizie pe care mai târziu
mă simt obligat s-o abandonez.
Unii spun că sunt un capitol încheiat.
Gătesc pentru un personaj cu care mi-ar fi plăcut să stau de vorbă.
Un personaj la care mă gândesc aproape zilnic.
E vorba de un tip care-și cunoaște bine camerele, și se
cunoaște și pe el destul de bine încât să nu-și mai facă planuri,
care știe cum să-și distrugă așteptările.
În aparență totul e neschimbat.
Ce poate fi mai banal decât o dimineață, spune în fiecare
dimineață când bea cafea.
Lumina care intră pe geam e din altă zi.
Cafeaua nu schimbă nimic din realitate. Toate sunt la locul lor.
Altfel. O plantă veștedă. Din cronologie au dispărut zile,
însă numai pentru el. Ceasul asta îi demonstrează.
Spaima și frica de nebunie nu vor cercetări.
Imposibil să dormi. Imposibil să dispari. Aceeași dimineață –
pământul uscat al plantelor îți arată că schimbările
au avut loc. O forță care încearcă să controleze confuzia.
Ești tu, aceeași dimineață, același spațiu. Alt timp.
Mai bine schimbi planta, te prefaci că nu ai dispărut.
E mai bine să nu intri în jocul lor.
Asta nu îl sperie, nici nu-l face mai atent.
E doar un joc, un salt în timp, o plantă care-a dispărut.
Un personaj pentru care încă gătesc,
cu care altădată vorbeam.