De fiecare dată când îl întrebam pe frati-miu mai mic ce joc video a mai încercat în utima vreme, ce i-a placut și mi-ar recomanda, pomenea de Uncharted. Asta se întampla acum doi ani, iar eu, nu știu exact de ce, abia acum un an m-am hotărât într-un final să mi-l iau. Mă bucur că am făcut-o.
Uncharted e ditamai franciza de jocuri, cu cinci titluri la activ și un film artistic în pre-producție. Primul pe care l-am încercat nu a fost și primul cronologic, a fost al patrulea, A Thief’s End, cel mai recent apărut la vremea aia. Nu mă mai atrăsese până atunci genul ăsta, de aventură, și habar nu aveam la ce să mă aștept. Habar nu aveam că mă așteptau unele dintre cele mai tari scene de acțiune pe care le-am jucat vreodată.
Uncharted 4: A Thief’s End a fost produs de Naughty Dog, aceiași responsabili și de The Last Of Us. Franciza cuprinde cinci titluri. Al patrulea e ultimul care urmărește viața și peripețiile lui Nathan Drake, cel pe care îl joci tu. De data asta, subiectul se centrează în jurul unei comori ascunse de pirați și acțiunea are loc prin Caraibe. Alergi prin labirinturi, sari din mașină în mașină sau agățat de lasou, de pe stâncile pe care te și cațeri, înoti, conduci într-un mare fel diferite mijloace de transport, evadezi, te târăști prin noroi, te bați și împuști multă lume. Între timp, ai parte de unele dintre cele mai frumoase peisaje care pot fi generate artificial.
După ce am terminat A Thief’s End mi-am cumpărat și următorul titlu, The Lost Legacy, al carui personaj principal e o tipă, dar și ce apăruse mai înainte, asta însemnând jocuri cu o calitate grafică mai slabă. E singura dată când am făcut așa ceva de dragul poveștii. Nu am regretat.
