Dacă ai impresia că orașul tău e mort weekend-ul ăsta, pe motiv de Electric Castle, să știi că nu-i așa. Avem unde vă trimite.
VINERI
BUCUREȘTI
Cum îți sună să dansezi desculț, ieșind din rutina clasicelor mișcări de dans? Linotip organizează un nou pop-up dance, de la ora 20:00, unde nu mișcările sunt importante, ci lipsa prejudecăților și imaginația. E un altfel de dans contemporan, destinat atât experților, cât și amatorilor și va fi susținut de astă dată de coregrafa Alexandra Bălășoiu. Sunt doar 30 de locuri disponibile, așa că grăbiți-vă să vă înscrieți. Mai multe detalii sunt de găsit pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.
”Niciun weekend fără teatru”, de data asta la Unteatru, unde se joacă ”Vandalul”, în regia Andreei Vulpe. Sunt prezentate aici trei ființe aparținând unor lumi diferite, toate trei scufundate în singurătate, aduse laolaltă într-o noapte înghețată. Ce se întâmplă mai departe e de descoperit de la ora 19:00.
BRAȘOV
Festivalul C`art Fest continuă în piața Libertății, unde s-au pregătit tot felul de evenimente culturale. Se dă startul la ora 18:30 cu spectacolul ”De ce fierbe copilul în mămăligă”, în regia Danei Paraschiv, apoi se continuă cu spectacolul lectură ”Orbi”, iar de la ora 21:30 totul se încheie pe ritmuri acustice de blues, aduse de Big Bad Brother.
SÂMBĂTĂ
BUCUREȘTI
Nu ratăm niciun concert din Grădina cu Filme și vă sfătuim să nu o faceți nici voi. De la ora 21:00, băieții de la Alex and the fat penguins vor revendica scena, într-un concert de rock alternativ. Chiar ei spun că piesele lor au teme inspirate din contemporaneitate și probleme sociale, iar dacă nu i-ați descoperit încă, o puteți face acum.
Encore Pub găzuiește, de câteva săptămâni, concerte acustice. Până acum, au fost de ascultat acolo nume precum RoadkillSoda sau O.N, iar acum e rândul Țapinarilor să îți bage în urechi muzica lor. De mai bine de 17 ani, cei doi au reușit atât să își păstreze ascultătorii alături de care au pornit la drum, cât și generații noi. Și dacă îți plac chestiile gratis, cum ne plac tuturor, găsești și un concurs pe pagina evenimentului. Se cântă și se dansează de la ora 20:00.
DUMINICĂ
BUCUREȘTI
Dov Meraki este alter ego-ul artistei Andra Maria, iar duminica asta poposește alături de trupa sa la Green Hours. Andra e destul de activă în zona jazz și soul românească, fiind prezentă și în alte proiecte. În caz că nu ați asistat la niciun concert până acum, vă spunem noi că este o prezență sinceră cu o voce sensibilă, ce poate foarte ușor atât să se plieze pe standarde de jazz, cât și să improvizeze. O să răsune muzica de la ora 19:30.
Telemea pe plită, cârnați fripți, roșii de țară, ouă jumări, salată de spanac, scovergi cu urdă și zmeură… și v-am mai zice și altele, dar probabil că cele enumerate deja v-au lăsat gura apă. La POINT se organizează un ”Brunch ca la mama acasă”, cu mâncăruri aduse din sudul țării. O să fie de redescoperit aici gustul copilăriei, cei de la POINT promițând că va fi cel puțin la fel de bun ca la mama acasă. La ora 12:00 începe totul.