
HIMALAYAS este o trupă rock, formată în 2015, în Cardiff, Țara Galilor. Cei patru s-au înâlnit în liceu și s-au împrietenit datorită pasiunii comune pentru muzica rock și indie. De-a lungul timpului, cei patru au tot făcut parte din diferite proiecte, însă undeva pe la finalul facultății, s-au hotărât să continue serios cu muzica și astfel, au creat acest proiect.
În 2017 au lansat single-ul de debut, Thank God I’m Not You, care a stârnit mai multe reacții pozitive din partea publicațiilor britanice. La scurt timp, piesa a acumulat peste 40 de milioane de stream-uri pe Spotify, iar câteva săptămâni mai târziu, a ajuns și în playlist-ul celor de la BBC Radio 1 și Radio 6Music.
În 2023, cei patru au semnat cu cei de la Nettwerk Music Group, iar în vară au lansat albumul de debut, From Hell To Here. Imediat după lansare, au plecat în primul lor turneu de promovare prin Marea Britanie și Europa. Criticii au spus despre ei că ”au un sound tupeist, alimentat de o producție bine pusă la punct și de niște versuri care par să muște din tine”.
Anul trecut au bifat mai multe festivaluri, printre care și Festivalurile Reading și Leeds, Isle Of Wight Festival, South By Southwest, Tramlines Fest și The Great Escape.
Printre influențele lor muzicale se numără și trupe precum Queens of the Stone Age, Arctic Monkeys, Iggy Pop, Jack White, The Strokes, Royal Blood și Foo Fighters.
În prezent lucrează la cel de-al doilea album. Cea mai nouă piesă a lui se numește Afterlife.
Youtube
986 like-uri
Ti-a placut melodia? Voteaza artistul!