
Glare este o trupă de shoegaze și alternative-rock, formată în 2017, în Rio Grande Valley, Texas. Trupa s-a format la inițiativa a patru prieteni de liceu, care inițial își spuneau DISPIRIT. De-a lungul timpului, cei patru au realizat că vor să abordeze un stil puțin mai agresiv decât rock-ul clasic, așa că și-au schimbat și numele și direcția sonoră, au mai adăugat un membru line-up-ului și astfel s-a născut cvintetul Glare.
În 2017 au lansat single-urile de debut, Into Me și Blank, care au stârnit atenția mai multor publicații americane. După ce a terminat fiecare membru cu facultatea, în timpul pandemiei, cei cinci s-au strâns în garajul solistului, și s-au apucat să lucreze la primul lor material.
În 2021, trupa a lansat EP-ul Heavenly, iar la scurt timp, au plecat în primul lor turneu de promovare prin SUA. Câteva piese de pe material au ajuns și în playlist-urile mai multor radiouri americane.
De-a lungul anilor, trupa a cântat pe scenele unor festivaluri precum Southside Spillover Fest, Furnace Fest sau LDB Fest, dar au deschis și concertele trupelor Glitterer, Panchiko și Deafheaven.
Printre influențele lor muzicale se numără trupe/artiști precum Slowdive, My Bloody Valentine, Cocteau Twins, Fiddlehead, Teenage Wrist, Soul Blind și Modern Color.
Anul acesta au semnat cu cei de la Sunday Drive Records, iar în prezent se pregătesc să lanseze albumul de debut, Sunset Funeral.
Cea mai nouă piesă a lor se numește Nü Burn.
Youtube
37 like-uri
Ti-a placut melodia? Voteaza artistul!