Când suntem mici, copii, mai mereu se găsește cineva să întrebe ce vrei să te faci când vei fi mare. Mai târziu, prin liceu, când facultatea bate la ușă, ți se va spune să te hotărăști odată ce vrei să te faci. După facultate te faci cam ce apuci și… aia e. Nu te mai întreabă nimeni niciodată. Adică, până la urmă, cine hotărăște când ești mare? De ce nu-ți mai pune nimeni întrebarea asta după 25 de ani? Spre exemplu, dacă m-ar întreba cineva, acum la 43, ce vreau să mă fac când o să fiu și mai mare decât acum, i-aș răspunde fără să clipesc că aș vrea să mă fac DICTATOR, cu aceiași ardoare cu care la șapte ani spuneam că vreau să fiu cosmonaut și la 16, regizor. Acum asta mi-aș dori să mă fac, dictator. Nu unul politic, ci unul pe mâncare și băutură, să fiu șeful suprem, comandant plenipotențiar al oricărui lucru de mâncat și de băut din țară, cu drept de viață și moarte asupra oricărei calorii din împărăția mea. Asta mi-ar plăcea. Să am un palat construit pe ruinele unui abator de unde să dictez după bunul meu plac, după starea de spirit pe care o am într-o zi sau alta, să dau legi pe care să le scrie alții și să nu trebuiască să fie votate de nimeni, să gust cârnați, miere de albină, brânzeturi maturate, roșii și pești uscați și să decid care e cel mai bun, să dau premii și să condamn la uitare. Să am o colecție imensă de polonice cu care să umblu prin țară și să gust chestii, să iasă lumea pe la porți cu oale de mâncare în brațe și să mă îndemne să le gust din bucate. Aș fi un dictator blând, gras și foarte sfătos, mereu cu glumele la el și cu câte o pată de sos secret pe manșeta de la cămașă. N-aș interzice nimic, aș egaliza șansele.

Prima măsură pe care aș lua-o ar fi să interzic publicitatea la produsele alimentare timp de 10 ani, ca prohibiția la sturion pe Dunăre. Cei zece ani de detox mental – așa ar fi pomenită perioada în cărțile de istorie. Adică – să nu mai aibă nimeni dreptul să zică că îți aduce vara, că te face mai cool, că ai cei mai tari prieteni dacă mănânci nu’ș ce produs, că dacă bei cutare Cico petrecerea nu se termină niciodată, că cele mai tari apusuri le prinzi doar cu o anume apă plată, etc. Gata, stop – prohibiție la bullshit! Toate produsele să aibă aceleași șanse. Puse pe raft, galantar, masă să fie descrise exact așa cum sunt, fără metafore, parabole, hiperbolizări. De exemplu: Băutură carbogazoasă cu zahăr, colorant și arome sintetice sau cercuri din pastă de cartofi, făină, glutamat, sare și aromă sintetică inspirată de usturoi sau pește de crescătorie, pescuit în 2012, amestecat cu făină modificată, congelat în vederea prăjirii.

În plus, aș numi o comisie care să analizeze fiecare produs din fructe și să hotărască a ce aduce gustul. Exemplu – băutură galbenă cu gust ce aduce vag a portocale procesate sau gumă de mestecat cu gust nedefinit în care pot fi deslușite urme de măr, cauciuc, plută și pastă de dinți.

După ce voi fi rezolvat chestiunea cu adevărul despre fiecare produs, aș trece la partea cu explicatul produselor către copii de 3-4 ani, vârsta aia când încep să vrea chestii. Mami, vreau și eu budincă de cioco, d-aia în cutie. Mama are pe telefon un buton guvernamental de alertă, apasă pe el și compania producătoare este obligată să trimită un reprezentant care să-i explice copilului produsul. Vine omul, se așează față în față cu copilul și trebuie să răspundă la cele 142 de întrebări pe bază de de ce? ale plodului.

– Budinca nu conține vanilie.

– De ce?

– Pentru că vanilia e scumpă și am crește prețul la produs.

– De ce?

– Pentru că e mai simplu să folosim o aromă identică cu vanilia.

– De ce?

– Pentru că e identică… sau aproape identică.

– De ce?

– Că n-avem cum s-o facem fix la fel?

– De ce?

– Că am avea nevoie de vanilie adevărată…

Și tot așa, și cu înghețata ambalată, bomboanele pe băț, crenvuștii cu ochișori sau biscuiții cu cremă.

Următoarea măsură ar fi înființarea unui sistem național de alertă în caz de abuz alimentar. Fiecare produs să aibă montată o sirenă și multe Led-uri roșii. Ai peste 150 de kile și un metru și un pic, ți-ai comandat o pizza cu salam, începe pizza să urle când a ajuns în fața ta. Alarmă, se aprind led-urile roșii pe ea, nino-nino, wau-wau… e decizia ta după aia dacă mai vrei s-o mănânci, oricum s-a întors tot restaurantul spre tine.

A… aș interzice totuși ceva. Expresia cu de toate. Sau dacă n-aș interzice-o, i-aș obliga pe toți cei care o folosesc să și-o asume. Aveți shaorma cu de toate? Da! Bine, atunci una la pachet dar să aibă neapărat și apartament cu două camere, Mercedes A class, ăla nou, și două mușcate în glastre albastre.

Cam asta vreau să mă fac când o să fiu mare. Până atunci doar mă joc de-a una și de-a alta. Acum, fiind vară, mă joc mai mult pe-afară prin curți și terase. Jucăriile mele preferate în perioada asta au dop și se țin la rece.