S-a încheiat o săptămână plină în Guerrilla CAMP. O săptămână care m-a făcut să privesc lumea prin lentila ideilor coagulate aici și să o văd structurată în afaceri. Trebuie să vă spun și că interconectivitatea celor ajunși în CAMP este ceea ce îmi place cel mai mult, iar amicițiile pe care le-am văzut înfiripându-se în micul nostru grup nu cred că vor fi desfăcute prea curând.
A fost o săptămână care a început cu o cercetare de piață, a continuat cu sesiuni de tête-à-tête, cursuri, idei de legal sau business, ședințe, filmări, înregistrări, LIVE-uri Radio Guerrilla, discuții cu investitori, semnări de contracte, sponsorizări, tehnologizări, schimb de produse, etc. Nu vreau să ridic în slăvi noțiunea de CAMP, însă e clar și pentru mine, dar mai ales pentru cei 15, că totul devine mai ușor aici, mai simplu, mai accesibil și mai natural.
Și după cum vă tot spune Erich, finalul de săptămână e mereu relaxant. De data asta s-a încheiat cu un grătar și inevitabilele discuții de la foc. Care e cea mai nebunească idee, ce este evoluția, cât atârnă în cântarul vieții tehnologizarea, afacere robotizată sau mulți angajați, etc. Astea au fost doar câteva din temele dezbătute de noi, la care știu că abia așteptați răspunsul. Păi dacă vreți să știți… nu mai pierdeți jurnalele celor din CAMP de pe www.guerrillacamp.ro. Și vă promit, doamnelor și domnilor, că ideile acestor tineri pot schimba societatea.
Pentru că, așa cum vă spuneam la început, ultima săptămână m-a făcut să privesc lumea prin lentila ideilor din CAMP. Iar pe stradă, în stânga și în dreapta, nu mai văd decât locuri care ar putea beneficia de NanoTera, de LiveCare, de Vagonut, de MamaHUB, de AlterEgo Technology, de Visage Cloud, de Re-cycled, de Fashion Mobile Store, de Hire Up, de Gastroteca, de Agricloud, de Teen Tank, de Punct pe i, de Swip sau de Gentleman Works.