La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a patra temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Când ai fost omul potrivit la momentul potrivit?

Concursul se încheie duminică, 12 august, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 13 august. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

Cred că ceea ce veţi citi este mai degrabă oda unei prietenii decât simpla istorisire a unei întâmplări în care s-a nimerit să fiu omul potrivit în momentul potrivit.

Aşadar, ca în viaţa fiecărui norocos, şi în viaţa mea există o cea mai bună prietenă, care îşi păstrează acest statut de nu mai puţin de 25 de ani. Am trăit mai mult având-o ca prietenă decât am trăit neavând-o.

Prietenia noastră s-a legat, ca multe alte prietenii, în anii de liceu.

În afară de o oarecare asemănare fizică, care a generat câteva încurcături haioase în anii aceia, nu aveam multe lucruri în comun. Acum cred că avem şi mai puţine. Şi nici fizic nu mai semănăm. Dar da, pe vremea aceea eram ca nişte picături de apă. Picătura ei de apă, însă, prinsese un pic din savoarea unui strop de miere, făcând-o mai drăgălaşă, mai dulce, mai plăcută.

Ne-am fost martore ale trăirilor fiecăreia, în toate etapele vieţii: în anii nebuni de liceu, cu chiuluri şi fumat prin toalete, prima beţie, ba chiar şi a doua, învăţat împreună, mâncat împreună, dormit împreună.

Au urmat anii tinereţii şi ai maturitaţii timpurii, primele iubiri, fericire şi tristeţe, zâmbete şi plânsete, nunta – i-am fost domnişoară de onoare, copiii – am devenit naşa fetiţei ei.

Au venit şi anii maturităţii depline, în care prietena mea cea mai bună a fost diagnosticată cu cancer. Firesc, a urmat operaţia şi tratamentul cu chimioterapie. La prima şedinţă de tratament, am ales să o însoţesc. Deşi ştiam că nu o pot ajuta nicicum, am sperat că doar ţinând-o de mână  îi voi insufla puţină putere. În timp ce o pregătea pentru tratament, asistenta a întrebat-o dacă a făcut ecografie cardiacă deoarece substanţa X, care urma să îi fie administrată, dă o toxicitate cardiacă foarte ridicată care trebuie monitorizată. (Eu, printr-o anumită conjunctură, sunt destul de familiarizată cu denumirile chimioterapiilor. Celor mai mulţi le este greu să reţină denumirile substanţelor, rezumându-se la a şti doar că este vorba de tratament cu citostatice sau chimioterapie). Substanţa X nu a sunat tocmai în regulă pentru urechile mele căci tocmai citisem decizia de tratament a comisiei spitalului, unde era specificat – 4 şedinţe de chimioterapie cu substanţele Y și Z. S-a dovedit că asistenta avea o altă hârtie cu recomandarea medicului de 8 şedinţe de chimioterapie cu alte substanţe. Da, tratamentul corect era cel recomandat de comisia spitalului, da, a fost greseala medicului şi, da, este momentul în care eu am fost omul potrivit pentru prietena mea.

Au trecut 2 ani de atunci, prietena mea este bine. Deşi sunt momente în care m-aş ascunde în cea mai deasă pădure unde nu există semnal la telefon pentru că nu vreau să o mai aud o perioadă, “este totuşi persoana pe care aş ruga-o să mă ajute să ascund cadavrul, în cazul în care aş ucide pe cineva”.

Luni este ziua ei şi tare mi-as dori să îi pot da abilitatea de a se bucura de lucrurile frumoase din viaţă!